x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sofia - Dialog bisericesc ortodox romăno-rus

Sofia - Dialog bisericesc ortodox romăno-rus

de Daniela Cârlea Şontică    |    17 Noi 2007   •   00:00

Reprezentanţii Patriarhiei Romăne şi ai Patriarhiei Rusiei se vor intălni la 22 noiembrie, la Sofia, in Bulgaria, pentru a discuta problema celor trei eparhii din Moldova, reactivate recent de Biserica Ortodoxă Romănă.

TRATATIVE. Iniţial, Patriarhia Rusă a propus ca intălnirea să aibă loc in Elveţia, dar de la Bucureşti a venit contrapropunerea de a se intălni in Cipru sau in Grecia, ca ţări majoritar ortodoxe.

Săptămăna aceasta, Patriarhia Moscovei a spus că doreşte ca dialogul intre cele două biserici să fie in Serbia sau in Bulgaria, aducănd ca argument apropierea de Romănia şi de Rusia. "Patriarhia Romănă a acceptat ca loc de desfăşurare Sofia", a spus părintele Stoica.

Delegaţia Patriarhiei Romăne va fi condusă de arhiepiscopul Tărgoviştei, IPS Nifon. Mai fac parte din delegaţia noastră episcopul Dunării de Jos, PS Casian, episcopul vicar patriarhal PS Ciprian Cămpineanul şi Vlad Cubreacov, deputat in Parlamentul Republicii Moldova. Din delegaţia Patriarhiei Rusiei fac parte Mitropolitul de Cernăuţi, IPS Onufrie, episcopul vicar de Hotin, PS Marchel, episcopul delegat al Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, PS Marc şi preotul Nicolae Balaşov.

×
Subiecte în articol: observator