Tot mai multe spitale din străinătate îşi sporesc veniturile odată cu creşterea numărului de pacienţi români care fug de propriul sistem sanitar.
După deja celebrul AKH Viena, în care s-a refugiat însuşi preşedintele Traian Băsescu, a venit rândul unui operator medical privat din Turcia să beneficieze de un număr mare de clienţi români care îşi permit tratamentul în străinătate.
Lanţul de spitale Acibadem a raportat că peste 1.000 de români i-au folosit anul trecut serviciile, cheltuind circa 3 milioane de euro - infirmează balkans.com.
În primele cinci luni ale acesti an, numărul pacienţilor români care s-au tratat în spitalele acestui operator a fost de 400. Românii sunt în topul pacienţilor străini trataţi la Acibadem alături de irakieni şi azeri.
Cele mai căutate specialităţi ale spitalelor turceşti sunt oncologia şi neurochirurgia.