x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stand-by în ancheta dispariţiei cărbunelui

Stand-by în ancheta dispariţiei cărbunelui

de Gabriela Mladin    |    25 Mar 2010   •   00:00

Ancheta disparţiei celei mai mari cantităţi de cărbune bate pasul pe loc. Procurorii anticorupţie din Târgu-Jiu, cei care instrumentează acest caz, susţin că pentru finalizare mai este nevoie doar de expertiza care se lasă aşteptată de luni de zile.



Dispariţia celei mai mari cantităţi de cărbune din istoria companiei lignitului este anchetată de mai bine de opt luni de procurorii DNA din Târgu-Jiu. Dacă cercetarea penală s-a desfăşurat cu rapiditate, având în vedere posibilul prejudiciu estimat la 34 de milioane de euro, ancheta nu poate fi finalizată din cauza expertizei de specialitate.

De aproape şase luni este aşteptat un raport al expertului desemnat să calculeze cu exactitate prejudiciul. Între timp a fost începută urmărirea penală faţă de mai multe persoane din conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi a Exploatării Miniere Motru, locul unde s-a constat lipsa de cărbune. Persoanele urmărite penal lucrează, însă, în continuare în aceste unităţi, unele dintre ele fiind chiar promovate.

Pentru că ancheta bate pasul pe loc din cauza expertului, singura variantă la îndemâna procurorilor anticorupţie este să-l amendeze pe specialistul desemnat să finalizeze expertiza. Surse din cadrul anchetatorilor susţin că vor apela la o astfel de soluţie după care vor schimba expertul. Acest lucru înseamnă însă tergiversarea anchetei.

Dosarul a fost format după ce un control al Gărzii Financiare din Gorj a scos la iveală că din depozitele Exploatării Miniere Motru, care aparţine Companiei lignitului, lipsesc din documente peste 2,5 milioane de tone de cărbune, estimate la 34 de milioane de euro.

Despre lipsa de cărbune s-a aflat în iulie anul trecut, imediat după ce angajaţii companiei lignitului s-au întors la lucru după o perioadă de şomaj tehnic. Atunci, poliţiştii din Gorj, veniţi la Exploatarea Minieră Motru pentru a ancheta un furt de explozibil, au auzit că din depozite lipseşte o cantitate mare de cărbune. SNLO a informat Poliţia despre o dispariţie de 150.000 de tone de cărbune, însă în documente cantitatea care lipsea era cu mult mai mare.

×
Subiecte în articol: observator