STB va asigura transportul public pe întreg parcursul nopții dintre 31 decembrie și 1 ianuarie cu autobuzele luniilor de noapte, dar și cu tramvaiele 1, 10 și 41. Conform Agerpres, acestea vor circula la un interval de 30 de minute.
Liniile de noapte sunt: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121.
În zilele de 1 şi 2 ianuarie, mijloacele de transport în comun vor circula după un program corespunzător unei zile de duminică.
De asemenea, Metrorex a anunţat că trenurile vor circula în noaptea de 31 decembrie 2018/1 ianuarie 2019 între orele 00:00 - 1:00 la un interval de 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de 20 minute.
În zilele de 29, 30 decembrie 2018 şi 1, 2 ianuarie 2019, trenurile metroului bucureştean vor circula, pe toate magistralele, conform graficelor pentru week-end şi sărbători legale.
Metrorex precizează că va introduce trenuri suplimentare în funcţie de fluxul de călători.