x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureștiul aliniază strategiile NATO: Mesajul președintelui Nicușor Dan liderilor B9

Bucureștiul aliniază strategiile NATO: Mesajul președintelui Nicușor Dan liderilor B9

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2026   •   13:45
Bucureștiul aliniază strategiile NATO: Mesajul președintelui Nicușor Dan liderilor B9
Nicușor Dan cere o viziune comună pentru viitorul Alianței

Scopul reuniunii Formatului București 9 (B9) este de a coagula, de a acorda viziunea din regiune despre viitorul Alianței Nord-Atlantice, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan, în deschiderea summitului care are loc la Palatul Cotroceni.

Șeful statului prezidează reuniunea alături de omologul său polonez, Karol Nawrocki.

Nicușor Dan a menționat că întâlnirea se desfășoară 'într-un climat dinamic', cu două luni înainte de Summitul NATO de la Ankara.

'Nu este lipsit de importanță faptul că suntem în apropierea Ucrainei, suntem în apropierea Mării Negre și suntem în apropierea locurilor în care teritoriul aliat este amenințat', a completat președintele.

Potrivit acestuia, scopul reuniunii este 'de a coagula, de a acorda viziunile noastre despre viitorul Alianței Nord-Atlantice și pentru fiecare dintre țările noastre există o prioritate pentru propria securitate, există o prioritate pentru consolidarea relației transatlantice, există o prioritate pentru consolidarea Alianței'.

Nicușor Dan a pledat, în acest context, pentru sporirea cheltuielilor dedicate Apărării.

'Trebuie să le transformăm în capabilități, să sporim contribuția aliaților europeni la Alianță și trebuie să dezvoltăm toți împreună o bază industrială militară transatlantică solidă', a punctat el.

Președintele a evidențiat că Summitul B9 este o oportunitate pentru un bilanț al implementării angajamentelor privind NATO, dar și pentru a reafirma sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova.

'E un sprijin pe care nu trebuie să îl facem doar declarativ, ci trebuie să îl facem eficient, pentru că de securitatea lor depinde securitatea noastră', a explicat șeful statului. AGERPRES

×
Parteneri