ÎNCĂ O OAZĂ DE VERDEAŢĂ ÎNŞFĂCATĂ DE RECHINII IMOBILIARI
Ştrandul Străuleşti a ajuns la băieţii deştepţi ai imobiliarelor, urmînd a fi transformat într-un cartier de vile. Conform Planului Urbanistic Zonal aprobat în 2002, lîngă lac, pe terenul bazei sportive, vor fi construite 30 de vile de lux. În prima fază au fost proiectate 13, cartierul purtînd denumirea de "Ansamblul rezidenţial pentru agrement şi sport". Agenţia Naţională pentru Sport a dat aviz favorabil construcţiilor.
AFACERE IMOBILIARĂ ● Baza sportivă interzisă publicului
Ştrandul Străuleşti a ajuns pe mîna băieţilor deştepţi ai pieţei imobiliare, urmînd a fi transformat într-un cartier de vile de lux. Conform Planului Urbanistic Zonal, aprobat în 2002, lîngă lac, pe terenul bazei sportive, vor fi construite 30 de vile de lux. În prima fază au fost proiectate 13, cartierul purtînd denumirea de "Ansamblul rezidenţial pentru agrement şi sport". Agenţia Naţională pentru Sport a dat aviz favorabil construcţiilor.
I-a venit rîndul şi Bazei Nautice şi de Agrement Străuleşti să fie distrusă, fiind un loc bine poziţionat şi numai bun pentru a satisface "nevoile" investitorilor dornici să "dezvolte o capitală europeană". Pe vremuri, Ştrandul Străuleşti era plin de bucureşteni care veneau la plajă, avînd şi alte posibilităţi de a se distra. Erau terenuri de tenis, baschet, handbal, bazine de înot, un restaurant, toată baza sportivă întinzîndu-se pe aproximativ 90.000 de metri pătraţi. Acum, nimeni nu mai poate trece de poarta ruginită a complexului sportiv, pentru că a devenit proprietate privată. Împărţită în două bucăţi, baza a fost lăsată în paragină, tocmai pentru a fi luată fără probleme. Totul a început în 2002, cînd Primăria Sectorului 1 a aprobat un PUZ care permitea construirea a 30 de vile de lux pe spaţiul verde. În acelaşi an, la 19.12.2002, BTT SA, care avea în administrare complexul sportiv, a vîndut societăţii Agrement Serv SRL 40.180 de metri pătraţi, adică aproape jumătate din ştrand. Pe terenul respectiv se aflau vestiare, bazine de înot, teren de baschet, handbal, duşuri, un ponton, staţie de pompare. Trebuie precizat că SC BTT SA a dobîndit baza sportivă în baza Legii 15/1990 privind reorganizarea în societăţi comerciale a Companiei Turism pentru Tineret.
PUZ-URI PESTE PUZ-URI. SC Agrement Serv SRL a făcut un alt PUZ, exact pe terenul pe care-l deţinea, de aproximativ 40.000 de metri pătraţi, act care a fost aprobat la 10.02.2003 tot de Primăria Sectorului 1. Pentru că era vorba de jumătate din terenul iniţial, pe Planul Urbanistic Zonal au fost trecute 13 imobile de lux. Interesant este că Agenţia Naţională pentru Sport a fost de acord cu prevederile PUZ-ului. Cu toate acestea, la dosar nu există un aviz clar privind demolarea unor construcţii deja existente, 12 la număr (vestiare, hangare, căsuţe) aşa cum solicitase firma investitoare. Sc Agrement Serv SRL a mers mai departe şi s-a adresat acum Primăriei Sectorului 1 pentru obţinerea certificatului de urbanism, pasul următor fiind autorizaţia de construcţie.
"I-am trimis o scrisoare lui Octavian Belu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, în care i-am cerut să retragă avizul dat. De asemenea, nu voi elibera certificatul de urbanism pînă cînd nu vor veni cu un aviz clar de la ANS în care să se precizeze că se vrea desfiinţarea bazei sportive. Deocamdată, ceea ce au ei de la ANS este ambiguu", ne-a declarat Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1.
Agenţia Naţională pentru Sport, prin vicepreşedintele Valentin Vasilescu, avizează realizarea construcţiilor pe terenul Ştrandului Străuleşti, precizînd că "acestea nu afectează construcţiile existente care au destinaţie sportivă, cu obligativitatea asumării recondiţionării şi modernizării terenurilor de tenis, baschet, handbal şi a bazinelor de înot aflate pe terenul proprietatea SC Agrement Serv SRL, la standarde europene".
PROPRIETATE PRIVATĂ. Situaţia pe teren este cu totul şi cu totul alta. Intrarea în ştrand este, aşa cum am spus, interzisă, fiind proprietate privată, nici vorbă de modernizare la standarde europene a bazinelor sau a terenurilor de sport. Poate acest lucru va fi valabil pentru cei care vor locui în vilele de lux de pe malul lacului. Doar ei vor beneficia de baza sportivă, atît cît va mai rămîne.
Conform legislaţiei în vigoare, o bază sportivă nu poate fi desfiinţată, construcţiile fiind interzise. Există deja un caz asemănător, cel al Ştrandului Tineretului, pentru care Jurnalul Naţional a dus o campanie, reuşind astfel să oprească demararea lucrărilor la cea mai înaltă clădire din Capitală, de 29 de etaje. În momentul de faţă, lucrarea este blocată, dar apar alte situaţii asemănătoare, cum ar fi cea din Străuleşti, care forţează mîna autorităţilor tocmai pentru a se crea un precedent.
Citește pe Antena3.ro