x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Summit UE | Olanda şi Luxemburg reamintesc Ucrainei că nu există procedură rapidă de admitere în UE

Summit UE | Olanda şi Luxemburg reamintesc Ucrainei că nu există procedură rapidă de admitere în UE

10 Mar 2022   •   19:24
Summit UE | Olanda şi Luxemburg reamintesc Ucrainei că nu există procedură rapidă de admitere în UE

Premierul olandez, Mark Rutte, şi omologul său din Luxemburg, Xavier Bettel, au amintit Ucrainei, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului European, că nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană.

"Nu există o procedură rapidă de aderare la Uniunea Europeană", a afirmat Mark Rutte, în momentul sosirii la summitul de la Versailles, conform cotidianului Le Monde.

"Nu le putem da impresia cetăţenilor ucraineni că totul se poate produce de pe o zi pe alta", a declarat, la rândul său, premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

Cu ocazia summitului informal al Consiliului European, liderii statelor membre UE şi ai instituţiilor comunitare vor oferi susţinere pentru Ucraina şi probabil vor oferi perspective pe termen lung privind admiterea în Uniunea Europeană.

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut, în contextul intervenţiei militare ruse, admiterea urgentă a Ucrainei în Uniunea Europeană şi a depus o cerere formală de aderare. Cereri similare au depus Republica Moldova şi Georgia.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a reamintit recent că, potrivit procedurilor, o decizie privind eventuala admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană necesită unanimitate la nivelul celor 27 de state membre, precizând însă că sunt "diverse opinii şi sensibilităţi".

La rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că Uniunea Europeană manifestă deschidere pentru eventuala admitere a Ucrainei, dar a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla în termen scurt. "Avem numeroase teme asupra cărora colaborăm strâns şi, în final, sunt ai noştri şi vrem să fie în interiorul UE", a declarat Ursula von der Leyen.

×
Subiecte în articol: summit ue