Suspiciune de coronavirus la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău. Un bărbat abia întors din China acuză simptome specifice gripei, scrie Antena 3.
Bărbatul a spus că abia a revenit din China în urmă cu opt zile.
S-au luat imediat măsurile specifice, s-au prelevat probe și s-au trimis la Institutul Matei Balș.
În acest moment se așteaptă rezultatele care vor stabili exact despre ce e vorba.
„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China și care a venit în Bacău în urmă cu opt zile. A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tușit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi și un efect secundar al acestei tuse. A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigațiile necesare, s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș, așteptăm rezultatele”, a declarat Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău, potrivit Deșteptarea.
Medicul Tudor Ciuhodaru - "În cel mai bun caz, diagnosticul se stabilește și în contextul epidemiologic. E semnificativ, dacă ai călătorit într-o zonă de risc sau ai avut contact cu o persoană care a fost bolnavă și apare acea simptomatologie pseudo-gripală, cu febră, cu frisoane, cu simptome respiratorii, cu un examen radiologic sugestiv, cu teste care pot depista aceste coronavirusuri, nu se poate lua în calcul o astfel de ipoteză diagnostică. Dar evident că fiind vorba de o afecțiune virală și neexistând un tratament specific, se merge pe o terapie simptomatică adaptată contextului clinic".