x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de credincioși au participat la înmormântarea arhiepiscopului Pimen

Sute de credincioși au participat la înmormântarea arhiepiscopului Pimen

22 Mai 2020   •   16:57
Sute de credincioși au participat la înmormântarea arhiepiscopului Pimen
Sursa foto: Foto: Antena 3

Arhiepiscopul Rădăuţilor și Sucevei, ÎPS Pimen, a fost condus vineri pe ultimul drum. Acesta a murit la vârsta de 90 de ani, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Sute de credincioși l-au condus pe ultimul drum.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a încetat din viaţa, miercuri, în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.

Acesta s-a stins la vârsta de 90 de ani, după ce a fost confirmat cu COVID-19 și a stat o lună în spital.

Arhiepiscopul a fost înmormântat vineri. Sute de creştini care au mers să îşi ia rămas bun de la ÎPS Pimen. Aceștia au fost nevoiți să respecte măsuri speciale de protecţie.

„Da, am venit să ne luăm rămas bun de la el. (...) Un om bun, a îndrumat lumea”, a spus o credincioasă din Burdujeni, care a precizat că nu se teme de coronavirus.

Trupul monahului răpus de coronavirus va fi depus la Mănastirea Sihăstria Putnei.

ÎPS Pimen a stat timp de 29 de ani în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ips pimen