x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Taxa de poluare pentru o Dacie veche de 2-3 ani este 350 euro

Taxa de poluare pentru o Dacie veche de 2-3 ani este 350 euro

19 Feb 2009   •   00:00
Taxa de poluare pentru o Dacie veche de 2-3 ani este 350 euro

Noua taxă de poluare auto ce va trebui achitată pentru o Dacie Euro 4, cu o vechime de 2-3 ani, se cifrează, din februarie, la 350 euro, faţă de 527 euro, taxa instituită în decembrie 2008, conform unui comunicat al ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, citat de Agerpres.



În prima variantă, din iulie 2008, suma plătită pentru taxa de poluare era de 175 euro. Pentru un autoturism BMW X5, euro 4, cu o vechime de 4-5 ani, noua taxă este de 2.396 euro, faţă de 3.595 euro în decembrie şi 1.198 euro în iulie 2008, iar pentru un Volksvagen Golf euro 3, cu o vechime de 506 ani, ajunge la 1.328 euro, faţă de 1.993 euro în decembrie, respectiv 664 euro în iulie 2008. Pentru autoturismele Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în România şi UE, cu o capacitatea cilindrică mai mică de 2000 cmc, taxa pe poluare este 0. Executivul a aprobat în şedinţa de joi Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor Publice. Prin acest acest act normativ cele două ministere urmăresc să soluţioneze problemele rezultate din aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a guvernului nr. 218/2008, care tripla cuantumul taxei datorate, în raport cu valoarea taxei din iulie 2008. Astfel, s-a stabilit o reducere cu o treime a cuantumului taxei pentru majoritatea categoriilor de autovehicule precum şi cadrul pentru unele măsuri cu caracter reparator pentru cei care au achiziţionat autovehicule în vederea înmatriculării până la data de 15 decembrie 2008. În ceea ce priveşte măsurile cu caracter reparator prevăzute de proiectul de Ordonanţă, pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 15 decembrie 2008 şi care nu au fost înmatriculate în România, până la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă, se aplică nivelul taxei pe poluare al variantei din iulie 2008. Pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatricultării în România înainte de data de 15 decembrie 2008 şi care au fost înmatriculate în România ulterior acestei date, cu plata taxei la nivelul triplat, se restituie, la cerere, diferenţa de taxă. Procedura de restituire se va stabili prin ordin comun al ministrului Mediului şi al ministrului Finaţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluarea pentru autovehicule. Conform MMDD, adoptarea acestui nou act normativ s-a impus cu necesitate din cauza modificărilor repetate a cadrului normativ ce reglementează această taxă pe poluare şi care a generat instabilitate legislativă, discriminare între cetăţeni, în lipsa unei predictibilităţi a situaţiei create, dar şi proteste sociale de amploare.

×
Subiecte în articol: romania taxei poluare