Cozile interminabile de la înscrierea la grădiniţă au dispărut anul acesta. În premieră, în peste jumătate din judeţele din ţară înscrierea se face online. Numai în prima săptămână au fost depuse peste 30.300 de noi dosare, conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Educaţiei. Din acestea, aproape 10.000 sunt în Capitală.
Sistemul informatic de depunere a dosarelor la grădiniţă a dus la dispariţia înscrierii unui copil în mai multe unităţi şi blocarea în acest fel a locurilor. Pentru anul şcolar 2015-2016 au fost alocate 665.000 de locuri în învăţământul preşcolar, la grupele mică, mijlocie şi mare. „Toţi copiii între 3 şi 6 ani au locul asigurat în grădiniţe şi sunt convins că, după caz, chiar şi cei mai mici de 3 ani îşi vor găsi loc”, dă asigurări Constantin Trăistaru, consilierul ministrului Educaţiei.
La grădiniţele particulare centralizarea numărului de copii înscrişi se va face la sfârşitul lunii august. Totuşi, la cele mai multe dintre ele, copiii pot intra în sistem oricând, chiar şi după începerea anului şcolar.
La grădiniţele de stat părinţii plătesc numai masa copilului, în jur de 10 lei pe zi, şi cursurile opţionale, 5-7 lei şedinţa. Când copilul lipseşte, masa pentru ziua respectivă nu se plăteşte. În schimb, grupele depăşesc de multe ori 30 de copii, ceea ce face ca lucrul la clasă să fie foarte dificil. Educatoarele nu fac faţă atâtor copii, astfel că activităţile sunt des întrerupte pentru a-i pune la punct pe cei mai năzdrăvani dintre ei. Într-o grupă atât de mare, şi viruşii se transmit mai uşor, copiii stând mai mult acasă decât la cursuri.
Taxe exorbitante
La grădiniţele particulare, taxele pot ajunge şi la 18.000 de euro pe an. O gamă întreagă de activităţi opţionale le stă la dispoziţie celor mici. Părinţii pot alege pentru ei cursuri de limbi străine, pictură, origami, dans, actorie, karate, înot, canto, pian, dar şi programe de dezvoltare personală. Aceste cursuri sunt plătite însă suplimentar. În funcţie de numărul ales, suma poate ajunge la câteva sute de lei pe lună. Aşa se face că, în multe cazuri, un an de studiu într-o grădiniţă poate fi mai scump decât un an la facultate.
„Hipereducaţia trădează anxietatea părinţilor”
Un curs de limba engleză costă 40-50 de lei pe lună în grădiniţele de stat, în timp ce la privat poate ajunge şi la 300 de lei. La înot, balet sau pian preţu¬rile pot fi chiar mai mari. Oferta ține cont de cererea venită din partea părinților, care își încarcă tot mai mult copiii.
Specialiștii spun că aceștia au tendinţa de a alege multe cursuri pentru copiii lor, ceea ce le reduce foarte mult din timpul de joacă.
„Hipereducaţia este un reflex pe care îl au foate mulţi dintre părinţi dintr-un motiv simplu: trăiesc într-o lume nesi¬gură. Anxietăţile le tansmit în modul în care îşi educă copiii, fără să ţină seama de aptitu¬dini, de capacitatea lor de a asimila şi înţelege. E motivul pentru care mulţi copii sunt epuizaţi, slăbiţi, iar la rândul lor devin anxioşi şi nesiguri pe succesul lor şi capacitatea de a răspunde cererilor părinţilor” , atrage atenţia psihologul Hanibal Dumitraşcu.
18.325 de euro pe an este taxa la grădinița British School of Bucharest. Prin comparație, grădinițele Avenor și Arc-en- Ciel sunt ieftine: 6.550 și respectiv 3.200 de euro/an.
Cât costă un an la facultate
Facultatea de Horticultură ID, Institutul Agromic - 550 euro/an
Facultatea de Drept IF, Universitatea Nicolae Titulescu - 440 euro/an
Universitatea Româno-Americană, studii cu predare în limba engleză - 2.200 euro/an