x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţiganii ameninţă cu jalbă la Obama, ţigan = nigger?

Ţiganii ameninţă cu jalbă la Obama, ţigan = nigger?

07 Dec 2010   •   10:30
Ţiganii ameninţă cu jalbă la Obama, ţigan = nigger?
Sursa foto: Radu Sigheti/Reuters

Reprezentantii mai multor ONG-uri care promoveaza drepturile ţiganilor au ameninţat că vor reclama puterea de la Bucureşti preşedintelui american Barack Obama pentru că, în viziunea activiştilor, schimbarea denumirii de rom cu cea de ţigan, reprezintă un fapt similar cu legiferarea, în SUA, a  "cuvântului peiorativ nigger".

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii ONG-urilor acuză Guvernul că "are apucături totalitariste", sustinand că recenta decizie lingvistică încală articolul 6 din Constituţie, cel care prevede că "statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase". Semnatarii documentului, consideră că decizia Guvernului României de a adopta memorandumul prin care aprobă iniţiativa legislativă depusă de Silviu Prigoana, de a schimba oficial denumirea membrilor etniei din "romi" in "ţigani" este "inacceptabilă".

"Considerăm că instituţiile României încalcă în mod flagrant drepturile fundamentale garantate de Constituţia României şi â tratatele internaţionale la care România a aderat. (...) Această decizie se înscrie în registrul acţiunilor specifice regimurilor autoritare şi totalitare, care urmareşte stigmatizarea grupurilor minoritare şi restrângerea drepturilor civile", se arată în comunicat.Totodată, se aminteşte Executivului de obligaţia de a respecta Convenţia-Cadru a Consiliului Europei pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, "care consfinţeşte dreptul la autoidentificare"

Ca o primă acţiune de protest, activiştii ameninţă că vor adresa o scrisoare deschisă preşedintelui SUA, Barack Obama, în care se va sublinia faptul că Guvernul, Academia Română "susţin o iniţiativă care ar reprezenta echivalentul legiferarii în Statele Unite ale Americii a cuvântului peiorativ "nigger" (cioroi) ca denumire a comunităţii afro-americane din SUA".

×
Subiecte în articol: ţigan în loc de rom