Dacă în iulie beneficiarul încasa 98.000 de lei net (aproximativ 19.600 de euro), în august suma s-a redus cu 9.506 lei, ajungând la 88.558 lei (17.700 de euro), scrie observatornews.ro
Cum s-a ajuns la această scădere
Până în august, calculul net se făcea prin scăderea celor 3.000 de lei neimpozabili, apoi aplicarea impozitului de 10%. Din luna august însă, s-a introdus și CASS-ul de 10%, aplicat după aceleași reguli. Astfel, pensionarii cu venituri foarte mari au pierdut lunar mii de euro.
Topul pensiilor uriașe din România
-
Locul 1: 88.558 lei (17.700 €) – față de 98.064 lei în iulie.
-
Locul 2: 77.130 lei (15.400 €) – în scădere de la 85.367 lei.
-
Locul 3: 73.463 lei (14.700 €) – față de 81.292 lei anterior.
-
Locul 10: 51.320 lei (10.260 €) – în scădere de la 56.689 lei.
Chiar și după introducerea CASS, toate cele 10 cele mai mari pensii din România depășesc pragul de 10.000 de euro lunar.
Cine sunt beneficiarii
Surse guvernamentale susțin că aceste pensii uriașe au fost obținute exclusiv pe bază de contributivitate, fără legătură cu pensiile speciale. Cei mai mulți dintre beneficiari au lucrat în sistemul bancar și în asigurări, domenii în care salariile și contribuțiile au fost la niveluri record.
Contrastul cu pensia medie
În timp ce „elitele” pensiilor încasează și peste 17.000 de euro lunar, pensionarul mediu din România trăiește cu 2.814 lei (aproximativ 560 de euro), potrivit datelor Casei de Pensii. În prezent, în țară sunt peste 4,5 milioane de pensionari.


