Furtul şi vânzarea brazilor, chipurile în spiritul Crăciunului, dar şi folosirea ilegală a pocnitorilor sunt "sporturile" preferate ale românilor în apropierea Sărbătorilor de iarnă. Cui îi pasă de respectarea legii sau de tăiatul pădurilor? În plină criză important e să iasă banul! Autorităţile? Probabil au plecat la colindat!
Se pare că nici măcar pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care comercializează şi folosesc materiale explozive nu i-a potolit pe cei care fac din acest "sport mortal" o afacere bănoasă. Deşi modificarea Legii nr. 126/2005 interzice "persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I", iată că surprizele nu au întârziat să apară. Poliţiştii români au confiscat până în prezent 50.000 de articole pirotehnice – 1.400 kilograme din clasele I şi II, cu o încărcătură explozivă de peste trei grame. De asemenea, au fost constatate 32 de infracţiuni, iar 31 de persoane sunt cercetate pentru încălcarea prevederilor legii privind regimul materiilor explozive. Potrivit Centrului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), un caz relevant este cel al unui administrator de firmă din Bucureşti care a fost amendat pentru punerea în vânzare într-un complex comercial din judeţul Ilfov, a 1.120 kilograme de articole pirotehnice din clasa I – petarde şi pocnitori. O femeie din Târgu-Jiu şi un bărbat din Urziceni s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificaţi de poliţişti cu cantităţi semnificative de articole pirotehnice deţinute ilegal, pe care intenţionau să le comercializeze. Pedeapsa prevăzută de lege pentru confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an.
BRAZII NOŞTRI DE ALTĂDATĂ!
O altă problemă apărută an de an fără ca nimeni să ia vreo măsură este cea a brazilor tăiaţi ilegal şi vânduţi fiecare pe unde apucă. Aproape 2.000 de brazi deţinuţi ilegal au fost confiscaţi săptămâna trecută de poliţişti, aceştia aplicând peste 400 de amenzi. Mai mult, circa 200 de persoane sunt cercetate în legătură cu infracţiunile depistate. Acţiunile de prevenire şi combatere a acestor infracţiuni sunt organizate mai ales în perioada 13 noiembrie-31 decembrie, în baza Programului Comun de Acţiune denumit "Scutul Pădurilor" şi a Planului Comun de Acţiune de către Poliţia Română, în cooperare cu Jandarmeria şi cu personalul de specialitate din Direcţia Generală de Control Sivlic şi Cinegetic, Regia Naţională a Pădurilor, Direcţiile Silvice, Garda Financiară şi Garda Naţională de Mediu.
Poliţiştii şi jandarmii, împreună cu personalul silvic din Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare, direcţiile şi ocoalele silvice vor patrula în special în zona pădurilor, în punctele şi traseele obligatorii de trecere, pe drumurile forestiere şi comunale, precum şi la arealele de răşinoase, în mod special brad şi molid, urmărind respectarea prevederilor legale privind tăierea şi transportul pomilor de Crăciun. Potrivit autorităţilor (mai aşteptăm şi fapte, nu doar vorbe!) vor fi intensificate activităţile de control în pieţe, târguri şi oboare, precum şi în alte locuri unde se depozitează şi se comercializează pomi de Crăciun. Totodată vor fi verificate documentele de provenienţă şi însoţire a brazilor.
Citește pe Antena3.ro