Transfăgărășanul va face parte din traseul de concurs al Raliului Argeșului, care se va desfășura în perioada 26 – 27 iunie, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Argeș.
Astfel, competiția urmează să aibă peste 100 de kilometri cronometrați, împărțiți pe durata a două zile de concurs. Comandamentul și parcul de service urmând să fie amplasate în centrul municipiului Pitești.
„În prezent, organizatorii Raliului Argeşului CATENA - Powered by Peugeot depun toate eforturile ca evenimentul să fie un succes, la fel ca în 2019. În paralel, se menţine o legătură strânsă cu autorităţile centrale şi locale, cât şi cu Federaţia Română de Automobilism Sportiv. Deşi momentan nu se cunosc toate măsurile care se vor aplica de-a lungul competiţiei, organizatorii vor pune pe primul loc siguranţa tuturor celor implicaţi", se precizează în comunicat.
Înscrierile pentru Raliului Argeșului 2020 vor fi deschise în perioada următoare.