x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UE a iniţiat evaluarea cererilor de aderare depuse de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia

UE a iniţiat evaluarea cererilor de aderare depuse de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia

07 Mar 2022   •   19:35
UE a iniţiat evaluarea cererilor de aderare depuse de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia

Instituţiile Uniunii Europene au iniţiat procedurile de examinare a cererilor de aderare formulate de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, dar procesul va fi îndelungat şi complex chiar dacă există posibilitatea conferirii statutului oficial de naţiuni-candidate, informează cotidianul Le Monde.

Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene a comunicat că au fost iniţiate procedurile de evaluare a solicitărilor de aderare.

Consiliul UE a cerut formal Comisiei Europene, printr-un vot acordat luni după-amiază, să iniţieze evaluarea fiecărei ţări şi să prezinte rapoarte oficiale, astfel încât este posibil să le fie acordate formal, la un anumit moment, statutul de naţiuni-candidate.

Însă procedurile de aderare sunt complexe şi îndelungate, fiind necesar acordul unanim al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, ceea ce este puţin probabil să se întâmple curând.

Cel mai probabil, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia vor primi formal statutul de candidate şi vor iniţia proceduri etapizate de negocieri. Aderarea se va produce după îndeplinirea criteriilor tehnice, de tip politic, economic şi financiar.

(sursa: Mediafax)

×