x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un penal, pus în funcţie de Videanu

Un penal, pus în funcţie de Videanu

de Gabriela Mladin    |    16 Dec 2009   •   00:00
Un penal, pus în funcţie de Videanu
Sursa foto: Marin Raica/JURNALUL NAŢIONAL

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, îşi numeşte oamenii de încredere în Adunarea Generală a Acţionarilor la Complexul Energetic Rovinari. Recent, Videanu a trimis o notificare prin care aducea la cunoştinţă instituţiei că Dan Gavrilescu, preşedintele organizaţiei de tineret a PD-L Gorj, un om cu probleme penale, şi Iustin Moţa, vicepreşedintele PD-L Gorj, sunt reprezentanţii ministerului în conducerea entităţii energetice.



Ministerul Economiei a trimis recent o înştiinţare Registrului Comerţului prin care aducea la cunoştinţă faptul că noii reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor la Complexul Energetic Rovinari din partea ministerului sunt Dan Gavrilescu şi Iustin Moţa.

Cei doi sunt tineri înregimentaţi politic, Gavrilescu fiind preşedintele organizaţiei de Tineret a PD-L Gorj şi secretar executiv al organizaţiei naţionale, iar Moţa, vicepreşedinte al PD-L Gorj. Tânărul conducător de organizaţie este un vechi cunoscător al ilegalităţilor comise din bani publici. Pe numele său se află două dosare penale, unul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA, unde se regăsesc acte de corupţie prin care a prejudiciat Complexul Energetic Turceni cu 5 milioane de euro şi unul recent "căpătat" la alegerile prezidenţiale din primul tur de scrutin.

DOSARUL PENAL, CRITERIU DE PROMOVARE!
Aşadar, cele două dosare nu l-au îm-piedicat pe Adrian Videanu să-l numească reprezentantul ministerului în AGA de la Rovinari. Începem cu dosarul recent care se află pe rolul Parchetului Curţii de Apel din Craiova pentru fraude electorale. Acesta împreună cu socrul său au fost prinşi de poliţişti la 22 noiembrie în timp ce se aflau în faţa unei secţii de votare din Tismana, având asupra lor copii ale listelor permanente cu alegătorii. Astfel, oamenii care veneau la vot erau notaţi pe lista democrat-liberalilor. Poliţiştii le-au întocmit dosarele penale care vor fi soluţionate de procurorii Curţii din Craiova.

Cel de-al doilea dosar se află deja pe rolul Tribunalului Sibiu, unde de câţiva ani se judecă pentru fapte de corupţie. Procurorii anticorupţie l-au acuzat că în vremea când a fost director comercial la Complexul Energetic Turceni a prejudiciat unitatea, împreună cu alţi directori, cu 5 milioane de euro prin faptul că a decis înlocuirea transportului de cărbune pe calea ferată cu cel rutier. Firmele în favoarea căreia a decis să dea banii entităţii energetice, fără licitaţie, aparţineau fiicelor sindicalistului Marin Condescu şi rudelor lui Ionel Manţog.

×
Subiecte în articol: observator