x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Dîncu spune că nu i-a cerut nimeni demisia

Vasile Dîncu spune că nu i-a cerut nimeni demisia

13 Oct 2022   •   21:02
Vasile Dîncu spune că nu i-a cerut nimeni demisia

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a spus joi că nu i-a cerut nimeni demisia în acest moment, dar spune că va discuta cu premierul.

Întrebat joi, la TVR Info, care este poziția lui după declarațiile președintelui și ale premierului, care a spus că îl așteaptă la discuții, Vasile Dîncu a răspuns: „O să discut. Mă uit la declarații pe care le-a făcut și președintele Macron și alți reprezentanți ai NATO, despre calea diplomatică, care nu este niciodată o cale care să fie dată deoparte, este singura posibilitate diplomația de a opri violențele și conflictul. Ceea ce am spus eu a fost că nu trebuie să lăsăm Ucraina singură, că ea are o singură șansă, aceea de a lupta, de a lupta până la capăt, dar că noi trebuie să facem cu toții presiuni diplomatice pentru ca rușii să se retragă și să oprească acțiunea teroristă", a declarat Vasile Dîncu.

„Sigur că vom avea discuții. Cu siguranță că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme, dar cred că este o idee care mi se pare normală. Este o idee pe care o auzi în fiecare zi dacă citești revista presei, ca să spun așa”, a adăugat ministrul.

El susține că este vorba de „ o montură USR-istă și liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspunde mai ales așa".

„Nu mi-a cerut nimeni demisia în acest moment”, a mai spus Vasile Dîncu.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că îl așteaptă pe Vasile Dîncu să revină în țară pentru a avea „o discuție cât se poate de deschisă” despre declarațiile potrivit cărora singura șansă a păcii în acest moment poate să fie o negociere cu Rusia.

Și președintele Klaus Iohannis a fost întrebat marți, în cadrul unei conferințe de presă, despre declarațiile ministrului Apărării.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când și cum și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a UE și probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziții”, a declarat Iohannis.

USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat la Camera Deputaților, pentru a da explicații cu privire la „declarațiile recente prin care amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Vasile Dîncu