Nivelul râului Olt, care vineri depăşise cu zece centimetri cota de inundaţie în localitatea Micfalău, este în scădere, iar autorităţile apreciază că pericolul inundaţiilor a trecut.
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaş, a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că râul Olt a coborât la câţiva centimetri sub cota de inundaţie, dar se menţine la cota de atenţie, însă ploile s-au oprit şi există premise ca situaţia să revină la normal, având în vedere că apele s-au "calmat" şi în judeţul învecinat, Harghita. Potrivit acestuia, şi cotele râului Negru sunt în scădere, asemenea celorlalte cursuri de apă din judeţ.
Ioan Ilaş a adăugat că în noaptea de vineri spre sâmbătă echipajele operative au intervenit cu pompele în localitatea Băcel, pentru a preîntâmpina revărsarea pârâului Tărlung, care era pe punctul de a ieşi din albie în urma unei ploi torenţiale abătute asupra localităţii.
El a apreciat că judeţul Covasna, care s-a aflat în ultimele zile sub Cod roşu de inundaţii, a reuşit să treacă fără probleme de această perioadă critică şi datorită lucrărilor de întreţinere şi consolidare a digurilor şi malurilor de protecţie realizate în ultimii ani.
Avertizarea de Cod roşu emisă de hidrologi expiră sâmbătă, la ora 14,00.
Sursa: AGERPRES