În următoarele trei zile, vremea va fi în general închisă şi scăderea valorilor termice va continua, îndeosebi a celor nocturne, care, spre sfârşitul intervalului de prognoză vor fi negative la scara întregii ţări.
În aceste zile, un sistem noros dezvoltat, asociat unui front rece (al nucleului depresionar de origine islandeză deplasat mult spre est, în Peninsula Scandinavă) va traversa teritoriul României şi va afecta toate regiunile (Oltenia fiind mai ferită de lanţul muntos). În spatele acestui lanţ muntos se va instala o masă de aer rece, postfrontală. Dacă astăzi vor mai fi precipitaţii slabe mixte în Dobrogea, ca rămăşite ale periferiei mediteraneene, din vestul ţării, în extindere spre est, nebulozitatea se va accentua, şi încă din această seară vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare în vest, mâine în nord, centru şi est, apoi în restrângere, iar la munte va ninge şi statul de zăpadă se va reface. Temperatura aerului, în scădere treptată, va ajunge la valori comparabile cu reperele climatice zilnice, ca medii multianuale. Presiunea atmosferică va suferi şi ea modificări, valorile scăzând, dar putând fi comparabile cu cele din intervalul precedent. (meteorolog Doina Mărăşoiu)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 7°C min.: –2°C
Periferie: max.: 6°C min.: –2°C
Azi (luni):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va scădea. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.
Mâine (marţi):
Cerul va fi temporar noros, favorabil ninsorii slabe spre seară şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante. Maxima: 7°C; minima: –2°C.
Poimâine (miercuri):
Cerul va fi mai mult noros, favorabil trecător fulguielii. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări pe alocuri. Maxima: 4°C; minima: –5°C.
LA MUNTE
Azi (luni):
Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse mai ales seara şi noaptea va ninge. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări îndeosebi pe creste unde va viscoli sau spulbera zăpada. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.
Mâine (marţi):
Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ninge în toate zonele de munte. Vântul va prezenta intensi-ficări şi temporar va viscoli sau va spulbera zăpada. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, tendinţa fiind de uşoară scădere.
Poimâine (miercuri):
Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali şi local în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări, mai ales în zona înaltă, unde va viscoli sau spulbera zapada. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.Azi (luni):
Presiunea atmosferică va scădea mai ales în a doua parte a intervalului de la valori în jur de 761 mm Hg până la valori de 753...754 mm Hg.
Mâine (marţi):
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 753 mm Hg.
Citește pe Antena3.ro