x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zăpada congelează Comisia Nana

Zăpada congelează Comisia Nana

26 Ian 2014   •   21:46
Zăpada congelează Comisia Nana

Traian Băsescu declara că i se pare firesc să îşi consulte consilierul prezidenţial într-o afacere făcută de fiica sa. “Am discutat cu foarte mulţi agricultori, nu doar cu el. Sigur că m-am consultat şi cu Rădulescu, l-am rugat şi nu ştiu cât e de relevant, l-am rugat ca specialist să mă sfătuiască, am făcut socoteli cu el”, spunea Băsescu pe vremea când parlamentarii nu se deciseseră încă să înfiinţeze Comisia Nana.

La rândul său, Rădulescu a declarat că a consiliat-o pe fiica preşedintelui, deplasându-se la teren, dar nu "în timpul programului". “În timpul liber am fost. Ioana a vrut să cumpere un teren şi i-am spus e foarte bun. (…) Eu am vazut terenul, i-am spus că face o afacere foarte bună”, a declarat Rădulescu la începutul scandalului mediatic. Apoi a revenit cu detalii: “M-am dus să văd terenul, nu mi-a venit să cred. I-am spus domnului preşedinte că i-l recomand. Dumnealui şi-a exprimat public de mai multe ori dorinţa (n.r.: să cumpere un teren), între 200 şi 300 de hectare. Mi-a dat adresa celui care avea terenul, o firmă românească ai cărei acţionari erau în Italia. I-am dat telefonul avocatei, Ioana a luat legătura cu avocata şi de acolo nu mai ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost o întâmplare fericită”, a explicat Rădulescu.

Audieri amânate

Astăzi, membrii comisiei ar fi trebuit să studieze documentele pe care le-au primit până în prezent despre schimburile de terenuri din judeţul Călăraşi.
Marţi era programat la audieri consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, despre care secretara Primăriei comunei Nana, Tudoriţa Nicolae, a afirmat săptămâna aceasta că este cel care a depus la Registrul Agricol documentele pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu. De asemenea, marţi şi miercuri ar fi trebuit să se prezinte la audieri reprezentanţii unor firme care au deţinut sau deţin teren în Călăraşi - SC Berfige SRL, SC Amigo SRL şi Royal Agro.

Ioana Băsescu a achiziţionat în luna septembrie 291 de hectare de teren agricol în comuna Nana, judeţul Călăraşi. Terenul a fost cumpărat prin intermediul unui credit bancar acordat de banca de stat CEC în valoare de 4,6 milioane de lei. Acesta a fost singurul împrumut acordat în 2013 unei persoane fizice prin derogare de la plafonul maxim de creditare de 2,8 milioane de lei stabilit de către CEC Bank.
 

×
Subiecte în articol: comisia nana traian basescu