x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Libertatii Presei

Ziua Libertatii Presei

03 Mai 2004   •   00:00

Declaratia Clubului Roman de Presa



Ziua de 3 mai marcheaza la nivel mondial Ziua Libertatii Presei, moment de reflectie asupra conditiilor in care se desfasoara meseria de ziarist, prin prisma Declaratiei de la Windhoek, manifest care califica cenzura drept o grava violare a drepturilor omului si prin care se cere statelor sa ofere garantii constitutionale pentru libertatea presei. (...) Cazurile de limitare a libertatii presei in Romania au ajuns subiecte importante pe agenda UE, Departamentului de Stat al SUA si a organizatiilor internationale de profil. Pedeapsa cu inchisoarea pentru ziaristi nu a fost eliminata de facto din Codul Penal - se propune, in schimb, presei sa agreeze sarbatori inventate de senatori. Contextul economic in care isi desfasoara activitatea presa a marcat trei imbunatatiri, dar exista inca multe lipsuri ale acestui sistem: importul de echipamente de tehnica tipografica, audiovizuala si pentru agentiile de presa trebuie sa fie, prin lege, scutite de taxe vamale, jurnalistii trebuie sa beneficieze de de reduceri de transport si cazare cand se deplaseaza in interesul meseriei, societatile de presa trebuie sa beneficieze de tarife reduse pentru corespondenta cu cititorii, ascultatorii sau telespectatorii sau pentru corespondenta cu oficialitatile in numele publicului, precum si pentru transportul de publicatii. Clubul Roman de Presa face si in acest an un apel catre toti factorii de decizie sa inteleaga necesitatea garantarii in practica a libertatii presei, necesitatea eliminarii urgente si neconditionate a obstacolelor si pericolelor cu care se confrunta inca ziaristii si societatile de presa. In aceasta zi, prilej de analiza, nu de sarbatoare, chemam ziaristii la solidaritate in apararea profesiei si a valorilor democratice, fara a pierde din vedere responsabilitatea sociala a activitatii noastre, fara a uita vreo clipa de obligatia de a respecta deontologia profesionala.

×
Subiecte în articol: observator presei