POLITIC
Partidele, aliantele politice si organizatiile minoritatilor nationale au cheltuit, pentru alegerile locale din luna iunie a acestui an, 278,6 miliarde de lei, echivalentul a 6,7 milioane de euro.
GABRIEL BURLACU, SILVIU SERGIU
CONCLUZIE. Institutia condusa de Dan Drosu Saguna a constatat ca la alegerile locale din acest an, intrarea in vigoare a Legii 43/2003 a dus la cresterea transparentei
|
VENITURI. Raportul institutiei de control releva faptul ca, la scrutinul local din luna iunie, partidele politice au reusit sa atraga in propriile vistierii nu mai putin de 235,800 miliarde, reprezentand venituri provenite in cea mai mare parte din cotizatiile membrilor. In schimb, cuantumul cheltuielilor a fost mai mare cu 42,8 miliarde decat cel al veniturilor, respectiv de 278, 6 miliarde, diferenta urmand a fi decontata de formatiunile politice in perioada postelectorala.
Cel mai bogat, dar in acelasi timp cheltuitor partid s-a dovedit a fi PSD, care, pentru alegerile locale, a reusit sa stranga 107,2 miliarde, insa a cheltuit nu mai putin de 119,8 miliarde.
Citește pe Antena3.ro
DONATII. In ceea ce priveste donatiile primite de formatiunile politice, raportul Curtii de Conturi releva ca acestea insumeaza 141,1 miliarde de lei. Clasamentul este aproape neschimbat, si in acest top PSD ocupand prima pozitie. Suma primita de partidul de guvernamant de la diversi donatori se ridica la 54,6 miliarde. PD este pe pozitia a doua, cu donatii primite de 20,3 miliarde de lei, in timp ce partenerul sau din Alianta D.A. s-a plasat al treilea, cu 14,4 miliarde. Donatiile primite de liberali si democrati nu se limiteaza doar la aceasta suma, deoarece Alianta D.A. figureaza si ea cu donatii in valoare de 11,5 miliarde. Restul partidelor au primit donatii care se situeaza sub plafonul de 10 miliarde: PNG - 8,1 miliarde, UDMR - 7,4 miliarde, PRM - 7,3 miliarde, Actiunea Populara - 4,1 miliarde, PUR - 4 miliarde si PNTCD - 2,1 miliarde.
NEREGULI
Din totalul rapoartelor depuse de mandatarii financiari, inregistrate de Curtea de Conturi, 32% sustin ca partidele politice nu au primit nici un leu si nici nu au cheltuit vreo suma de bani pentru alegerile locale. "In cele mai multe cazuri, in locul rapoartelor de venituri si cheltuieli unii dintre participantii la alegerile locale au depus la Curtea de Conturi o simpla adresa intocmita pe proprie raspundere, in care mentioneaza ca nu au inregistrate si efectuate operatiuni financiare aferente campaniei electorale", se arata in raportul Curtii de Conturi. O alta neregula a constat in faptul ca sase partide politice, noua organizatii ale minoritatilor nationale si 3.892 candidati independenti nu si-au desemnat mandatari financiari, asa cum prevede legea. "Au existat cazuri cand mandatarii financiari au fost declarati Curtii de Conturi dupa finalizarea alegerilor", se mai precizeaza in raport.