x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Acţiune PC: Miting pentru chiriaşii evacuaţi

Acţiune PC: Miting pentru chiriaşii evacuaţi

de Dana Piciu    |    31 Mai 2008   •   00:00
Acţiune PC: Miting pentru chiriaşii evacuaţi
Sursa foto: Dan Marinescu/

PC Bucureşti a organizat ieri ultimul miting din această campanie electorală în faţa sediului Primăriei Capitalei. Acţiunea de protest a avut loc deşi conservatorii nu au obţinut autorizaţie.

PC Bucureşti a organizat ieri ultimul miting din această campanie electorală în faţa sediului Primăriei Capitalei. Acţiunea de protest a avut loc deşi conservatorii nu au obţinut autorizaţie. Reprezentanţii PC conduşi de candidatul partidului la Primăria Ca­pitalei, Codrin Ştefănescu, şi senatorul Marius Marinescu împreună cu mai multe familii de chiriaşi din casele naţionalizate s-au adunat în faţa Parcului Cişmigiu, peste drum de primărie, şi au strigat lo­zinci împotriva primarului AdrieanVideanu. “Am înfiinţat o or­ga­niz­­aţie a chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate, iar fiecare dintre ei, asistaţi de 40 de avocaţi care vor lucra voluntar pentru noi, va da Primăria Generală şi Guvernul în judecată pentru că nu au folosit, aşa cum prevede legea, 2% din banii obţinuţi din privatizări pentru a construi locuinţe sociale acestor oameni amărîţi”, a spus Ştefănescu. Protestatarii l-au invitat pe primarul general să iasă din primărie şi să vină să stea de vorbă cu ei. Pentru că Videanu nu era în sediu, conservatorii s-au deplasat către Parcul Bordei, în speranţa că îl vor întîlni acolo, lucru ce nu s-a întîmplat.

×
Subiecte în articol: politic