x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alfred Simionis anunță că senatorii PSD vor vota pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog

Alfred Simionis anunță că senatorii PSD vor vota pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog

19 Apr 2021   •   14:13
Alfred Simionis anunță că senatorii PSD vor vota pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog
Sursa foto: Hepta

Senatorii PSD vor vota pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog, indiferent de raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA pentru încuviințarea urmării penale împotriva fostului ministru al Sănătății, a anunțat, luni, liderul deputaților social-democrați, Alfred Simionis.

„În şedinţa de Birou Politic Naţional, am luat decizia clară, fermă, în unanimitate, ca toţi colegii senatori să voteze pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul domnului Bodog, pentru ca domnul Bodog să fie pus la dispoziţia Justiţiei. E foarte important de specificat faptul că în acest caz este vorba de începerea urmăririi penale, nu este o altă solicitare, prin urmare nu credem că trebuie să existe tratament preferenţial cu privire la colegi, indiferent din partea cărui partid fac parte. Pe de altă parte, aş spune faptul că în Comisia juridică cele 3-4 partide care formează coaliţia de guvernare au majoritate, sunt 7 voturi în dreptul majorităţii, sunt 5 voturi în dreptul PSD şi mai e un vot al altui coleg din alt grup parlamentar", a declarat Simonis, la Palatul Parlamentului.

De asemenea, acesta a precizat că decizia politică a PSD nu are legătură cu votul din Comisia juridică, al cărei raport este consultativ.

Procurorii DNA au solicitat Senatului încuviințarea urmării penale a lui Florian Bodog, acuzat că atunci când a deținut poziția de ministru ar fi acționat pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze salariu pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestart activitățile la care era obligată prin contract.

Procurorii a mai făcut o solicitare similară în 2019. La acel moment, senatorii au respins solicitarea DNA.

×
Subiecte în articol: Florian Bodog alfred simionis