x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alin Nica: Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD

Alin Nica: Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD

de Redacția Jurnalul    |    09 Apr 2024   •   12:30
Alin Nica: Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD

"Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD-ul", spune la RFI președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. El e convins că liberalii autentici din județ îl vor susține pe el la alegerile pentru șefia CJ, nu pe candidatul PSD.

"Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD-ul", spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

El declară că nu a avut niciodată intenția de a intra în PSD, așa cum susține social-democratul Alfred Simonis.

Alin Nica e convins că liberalii autentici din județ îl vor susține pe el la alegerile pentru șefia CJ, nu pe candidatul PSD.

Acesta a demisionat recent din PNL și a aderat apoi la formațiunea fostului președinte liberal Ludovic Orban, Forța Dreptei. El a intrat în Opoziție, unde candidează pentru un nou mandat de șef al CJ Timiș, din partea Alianței Dreapta Unită.

Toate astea după ce s-a opus deciziei ca social-democratul Alfred Simonis să fie candidatul comun PSD-PNL la Consiliul Județean. Ulterior, Simonis a afirmat public că Nica, înaintea demisiei din PNL, ar fi spus că vrea să intre în PSD, alături de alți aleși locali ai PNL.

Alina Nica dezminte: "E o declarație hilară și dacă el chiar crede că eu m-am gândit măcar o clipă să merg la PSD, încep să-mi pun întrebări serioase în privința nivelului său de inteligență. Rămân fidel valorilor liberale și susțin în continuare că voturile nu se tranzacționează, primarii nu au o sacoșă de voturi pe care o dau în stânga și în dreapta, după cum au ei chef, așa cum se pare că domnul Simonis crede. Să-mi aducă unul dintre primarii cu care domnia sa pretinde că aș fi solicitat să merg la PSD. Exclus! Mai bine îmi tai o mână, decât să colaborez cu PSD-ul".

Alin Nica e convins că liberalii din Timiș îl vor urma: "M-am consultat cu colegii primari și cu membrii simpli din PNL și vă asigur că majoritatea lor mă vor urma în acest demers, în sensul în care la vot vor vota candidatul pe care îl cunosc, candidatul dreptei și nu vor vota Alfred Simonis, vor face campanie pentru candidatul dreptei și nu vor face campanie pentru candidatul Alfred Simonis (...). Liberalul autentic din Timiș nu va vota și nu va face campanie pentru PSD".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alin Nica psd