x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu lui Tăriceanu: "Eu iau decizii. Dacă vrei Guvern PD-L, eşti liber să pleci"

Antonescu lui Tăriceanu: "Eu iau decizii. Dacă vrei Guvern PD-L, eşti liber să pleci"

08 Dec 2009   •   00:00

Liderul PNL, Crin Antonescu, i-ar fi spus lui Călin Popescu Tăriceanu, când acesta i-a anunţat pe liberali că a fost sunat de Traian Băsescu şi a propus o guvernare comună cu PD-L, că el este preşedintele şi ia decizii împreună cu BPC, adăugând că, dacă vrea guvernare cu PD-L, e liber să plece la PD-L.



Surse din PNL au declarat, aseară, pentru Mediafax, că preşedintele partidului Crin Antonescu şi fostul lider Călin Popescu Tăriceanu au avut o discuţie aprinsă în BPC pe subiectul eventualei guvernări comune cu democrat-liberalii.

Conform surselor citate, cel mai dur a fost Antonescu, acesta reacţionând vehement după ce l-a auzit pe Tăriceanu spunând că a fost sunat de Traian Băsescu în vederea constituirii unei formule guvernamentale cu PD-L, dar mai ales după ce fostul premier a început să pledeze pentru a astfel de idee.

"M-a sunat Traian Băsescu şi mi-a propus un Guvern PNL-PDL. Ar trebui să luăm în consideraţie acest lucru, e cel mai bine pentru noi să contribuim la guvernarea României", ar fi spus Tăriceanu.

Conform surselor citate, Antonescu, după ce a ascultat discursul lui Tăriceanu, ar fi replicat: "Eu sunt preşedintele PNL şi eu iau decizii împreună cu BPC. Nu vreau să predau partidul lui Traian Băsescu. Dacă vrei să predai partidul PD-ului, eşti liber să te duci tu la PD".

Pe de altă parte, sursele participante la BPC au menţionat că dezbaterea de la această reuniune a fost mai degrabă "o ciorovăială", din care s-au desprins două extreme: una privind intrarea la guvernare, susţinută de Tăriceanu şi preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, iar cealaltă, împărtăşită de Antonescu, Orban, Stroe, Nicolai, Stavarache şi alţii, referitoare la rămânerea în opoziţie şi refuzarea unei colaborări cu PD-L.

Poziţia exprimată de majoritatea liderilor PNL ar fi fost că liberalii trebuie să nu aibă nicio colaborare cu PD-L. "Băsescu să arate ce poate face singur, iar noi să ne vedem de treaba noastră în Opoziţie", au adăugat aceleaşi surse.

Pe de altă parte, ar mai exista o fracţiune reprezentată, printre alţii, de Dan Radu Ruşanu şi Paul Victor Dobre, care susţine o guvernare cu PD-L, dar cu "un acord punctual" cu foarte multe clauze, printre care şi interzicerea racolării liberalilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic