POLITIC
SENAT - Patru alesi PNL au fost prinsi in offside de propunerea lui Funar
Sedinta de plen a Senatului a adus ieri doua momente "inedite" pentru noua majoritate parlamentara: unul este legat de salariile demnitarilor, iar celalalt de respingerea unui act normativ din cauza absenteismului.
MONICA IORDACHE
DIN GRESEALA. Patru liberali au votat sa-i taie premierului Tariceanu din salariu
|
ABSENTEISM. Acesta nu a fost insa singurul incident petrecut in plenul Senatului. Cum pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de lege organica referitor la vinzarea cabinetelor sanitar-veterinare, acesta a fost respins din cauza absentelor masive in rindul senatorilor coalitiei. Proiectul de act normativ a intrunit numai 65 de voturi "pentru", in conditiile in care o lege organica trebuie adoptata, conform legii, cu jumatate din numarul total de senatori, respectiv 69 de voturi. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a admis ca una din cauzele respingerii a fost legata de absentele senatorilor actualei Puteri. El a subliniat insa ca proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei 89/2004 nu a fost adoptat din cauza senatorilor PSD, care au votat impotriva, desi era un document emis de Guvernul Nastase. Proiectul de lege urmeaza sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor.
Citește pe Antena3.ro