x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, despre adoptarea limbii române ca limbă oficială în Moldova: Implicaţiile sunt extrem de profunde

Băsescu, despre adoptarea limbii române ca limbă oficială în Moldova: Implicaţiile sunt extrem de profunde

05 Dec 2013   •   18:47
Băsescu, despre adoptarea limbii române ca limbă oficială în Moldova: Implicaţiile sunt extrem de profunde

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova, potrivit căreia limba româna şi nu cea moldovenească este limba oficială de stat, reprezintă un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor moldoveni.

"Prin decizia de astăzi a Curţii Constituţionale din Republica Moldova s-a stabilit că limba oficială este româna. Este un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor din Republica Moldova şi faţă de cetăţenii din Moldova care se simt români. Implicaţiile sunt extrem de profunde, ele intră în vigoare imediat", a declarat Băsescu.

"De ele trebuie să ia notă cât mai curând toate statele, inclusiv Uniunea Europeană. Se pune capăt încercărilor de mistificare a unor adevăruri istorice. Eu sper ca toate statele democratice să ia notă foarte rapid de hotărârea Curţii Constituţionale. Este una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani, realizând care sunt implicaţiile acestei decizii ale Curţii Constituţionale", a spus preşedintele.

"Republica Moldova va putea beneficia de documentaţia României de intrare în UE aşa cum este ea. Implicaţiile sunt enorme. Mă întreb ce vor face cei care au editat dicţionarul român - moldovean, ce vor face toţi aceşti falşi intelectuali cu opera lor care jignea şi poporul român, dar şi cetăţenii celor două state româneşti", a mai comentat Băsescu.
 

×
Subiecte în articol: limba moldoveneasca traian basescu