x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, despre legile Justiţiei: "Păi Comisia de la Veneţia a dat soluţia pentru abuz în serviciu"

Băsescu, despre legile Justiţiei: "Păi Comisia de la Veneţia a dat soluţia pentru abuz în serviciu"

24 Ian 2018   •   06:43
Băsescu, despre legile Justiţiei: "Păi Comisia de la Veneţia a dat soluţia pentru abuz în serviciu"

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat marţi seară că legile Justiţiei trebuie ajustate după ce 12 ani "aproape" au fost neatinse, însă trebuie stăvilit orice "entuziasm al vreunui Portocală" de a face dosare.

 

"Aceste legi au funcţionat 12 ani aproape neatinse. După 12 ani se impun nişte ajustări, pentru că mai este un lucru, ne-am împărţit în două categorii: unii care neagă total ce fac procurorii, ceea ce nu-i corect, şi alţii care nu văd nimic greşit în ceea ce fac procurorii. Ce trebuie să facem acum prin modul de funcţionare a Justiţiei, printre altele, este să stăvilim orice entuziasm al vreunui 'Portocală' de a face dosare", a precizat Băsescu, la un post de televiziune.

Cât priveşte abuzul în serviciu, el a spus că soluţia pentru această faptă a fost dată de Comisia de la Veneţia.

"(...) Strigă toţi: să meargă legile la Comisia de la Veneţia. Păi Comisia de la Veneţia a dat soluţia pentru abuz în serviciu. Ce bat câmpii parlamentarii noştri, că e Iordache, Nicolae, Dragnea: punem prag, mai sus sau mai jos. Nu, abuzul în serviciu are prag de faptă şi spune foarte clar Comisia de la Veneţia tipul de faptă: dacă prin fapta ta ai afectat drepturi fundamentale ale cuiva. Am încercat să explic: dacă e la astea cu bani, las-o cu abuzul în serviciu, bagă-l dincolo la foloase necuvenite, la ce i se cuvine", a mai precizat Traian Băsescu.

AGERPRES

×