x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Băsescu, ironizat de Dan Voiculescu

Băsescu, ironizat de Dan Voiculescu

de Dana Piciu Publicat la 09 Mai 2008 00:00 Modificat la 09 Mai 2008 00:00

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a răspuns ieri comentariilor făcute recent de preşedintele Traian Băsescu la Radio România Actualităţi

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a răspuns ieri comentariilor făcute recent de preşedintele Traian Băsescu la Radio România Actualităţi. “Nu am găsit timp să vă răspund ieri (n.r. – miercuri), fiind ocupat să discut cu cîţiva studenţi care doresc să urmeze studiile la Harvard. O discuţie interesantă, pe care v-o recomand şi dumneavoastră atunci cînd finalizaţi de inventariat suprafaţa de rapiţă”, afirmă Dan Voiculescu. El a mai spus că nu-l im­presionează comentariile şefului statului, “consecvente în ceea ce-l priveşte”. “Rămîn convins că, de la dispariţia flotei la dispariţia lui Omar Hayssam, tot ce faceţi dumneavoastră este pe modelul FNI: ridicaţi miza ca să cîştigaţi încre­derea oamenilor, iar apoi folosiţi toată încrederea pentru interesul personal de mai multă putere”, a mai comentat Dan Voiculescu.

 

INTERDICŢIE. Tot ieri, conservatorii au depus la Parlament un proiect de lege prin care se inter­zice tuturor categoriilor de demnitari, printre care şi primarii, vice­pri­marii, preşedinţii şi vice­pre­şe­din­ţii consiliilor judeţene, să mai facă parte din comisii de privatizare sau din consilii de administraţie. Conform expunerii de motive a ini­ţia­ti­vei legislative, “persoana care exer­ci­tă una dintre funcţiile de mai sus coor­donează şi supraveghează activi­ta­tea acestor instituţii şi poate apărea, întemeiat, suspiciunea că intervine în mod discreţionar în pri­va­tizarea lor şi că ar obţine foloase necuvenite (nu poţi fi şi în căruţă, şi în teleguţă)”.

×
Subiecte în articol: politic