Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seara că nu se va prezenta mâine în Parlament, unde se va dezbate şi vota propunerea de suspendare a sa din funcţie.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat aseară că nu va fi prezent în Parlament, întrucât avizul Curţii Constituţionale a arătat că nici măcar unul dintre punctele sesizării depuse de PSD nu constituie o încălcare a Constituţiei. Ca atare, spune el, demersul parlamentarilor nu ţine cont "nici de faptele preşedintelui, aşa cum ele au fost evaluate de Curtea Constituţională, nici de votul românilor". El i-a avertizat pe liderii partidelor parlamentare că "eventuala suspendare prin abuz, în condiţiile în care preşedintele României nu a încălcat Constituţia, va avea efecte greu de evaluat pentru România", precum scăderea ratingului de ţară, blocarea investiţiilor sau un raport nefavorabil din partea Comisiei Europene: "Furia lor, ura, aş spune incapacitatea de a vedea România de după o suspendare abuzivă îi poate împinge către o soluţie care să dea România cu paşi mulţi înapoi".
|
Citiţi aici declaraţia integrală a preşedintelui
|
Citește pe Antena3.ro