Unde se va aşeza Traian Băsescu dacă va reveni în PDL, după terminarea mandatului de preşedinte? Răspunsul la această întrebare îi desparte clar pe Vasile Blaga şi Elena Udrea - înscrişi în cursa pentru şefia partidului.
Udrea a declarat săptămâna aceasta că, incontestabil, Traian Băsescu va prelua conducerea PDL. Blaga, actualul lider al democrat-liberalilor spune, însă, că Băsescu trebuie să lupte pentru această poziţie.
"Dacă domnia sa (Traian Băsescu n.n.) va dori să revină în politică, eu, cel puţin, şi colegii noştri ne-am dori să revină în PDL. Oricum vom introduce în statut ca foştii preşedinţi ai partidului să fie membri ai Biroului Permanent Naţional. Dar, în rest, orice funcţie în partid, de către oricine, la momentul oportun, se câştigă prin vot. (...) Eu nu pot da nimănui nimic, totul se ia în acest partid prin vot", a spus Blaga, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba iulia.
Preşedintele s-a aflat la Alba Iulia pentru a-şi prezenta moţiunea "România Dreaptă. PDL - Politică dincolo de lozinci" cu care candidează la preşedinţia partidului.