x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: România a intrat în recesiune

Băsescu: România a intrat în recesiune

14 Aug 2014   •   18:40
Băsescu: România a intrat în recesiune

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, la Palatul Cotroceni, că România a intrat în recesiune, acuzând guvernul că încearcă să ascundă gravitatea problemei.

Băsescu a pus acest fenomen pe seama "proastei guvernări", avertizând că România ar putea intra din nou în criză.

Iată mai jos principalele declaraţii ale preşedintelui:

* Vreau să fac o scurtă declaraţie pentru a-i informa pe români. Am mai văzut astfel de minciuni la alt guvern, când economia duduia. Acum duduie doar în capul lui Ponta. 

* Prima afirmaţie pe care o fac este aceea că, în conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune. Pentru că nu vreau să avem diferende pe definiţii, indiferent ce definiţii ar utiliza "dottore", vă invit să vedeţi definiţia pe care o dă Eurostat recesiunii. Înseamnă două trimestre succesive cu scădere a creşterii economice faţă de trimestrul anterior. România se află în această situaţie, chiar dacă faţă de 2013 are o uşoară creştere. Dar este un declin. Timestrul unu, care are o creştere negativă de 0,2% din PIB şi trimestrul 2 cu o creştere negativă de 1% faţă de trimestrul unu din 2014. În termeni tehnici asta înseamnă că economia Româiei a intrat în recesiune.

* Cauzele sunt multe. Gerenric vorbind, este proasta guvernare. Este impresia că suntem guvernaţi, pentru că premierul merge la televizor unde vorbeşte despre economie fără să înţeleagă despre ce e vorba. Cauza fundamentală este reducerea investiţiilor fenomen asupra căruia am atenţionat continuu de la începutul anului. A doua cauză este reducerea investiţiilor străine directe. Avem o scădere de 10% faţă de anul trecut. Este un semn major de alarmă pe care l-am mai văzut şi în febriarie 2009, cu privire la ce s-a întâmplat în luna octombrie 2008, când duduia economia incompetenţilor Tăriceanu şi Varujan Vosganian. În luna iunie scăderea investiţiilor străine directe este de 70%. O altă cauză este multitudinea de taxe introduse pe economie şi pe populaţie. Au lucrat ca o frână pentru economie în principal două - taxa pe stâlp şi taxa pe combustibil. O altă cauză majoră este lipsa de proiecte pentru absorbţia fondurilor europene. Acum se vede că regele e gol, iar minciunile lui Ponta şi Teodorovici nu mai pot continua. Anul trecut au avut o creştere explozivă pentru că au
venit facturile de la guvernul Boc. Anul acesta, când n-au făcut niciun proiect mare, în primele şase luni absorbţia a crescut numai cu 3%.

* Acestea sunt cauzele pentru care economia a intrat în recesiune după toate standardele UE. Pe trimesrul doi, România are cea mai mare scădere din UE, de un procent. Ţări care mai au scădere sunt Germania cu 0,2%, Italia cu 0,2%, Cipru cu 0,3%. În rest, toate ţările sunt în creştere pozitivă. România este singura ţară cu o creştere negativă de 1%.

* Proasta guvernare este o realitate. A avut toate condiţiile de stabilitate preluate de la guvernul Boc. Prin minciună şi incompetenţă au creat dezechilibre. Este un semnal de alarmă pe care îl trag. Am mai trăit acest proces cu alt guvern mincinos, al lui Tăriceanu şi ne pregătim din nou să intrăm într-un astfel de proces. Încă se mai pot lua măsurile evitării intrării în criză. Dar criza e aproape, suntem în recesiune.

* Pe acest fond, astăzi, s-a lansat corul mincinoşilor, corul incompetenţilor, când primul ministru şi noii lor aliaţi în dezechilibrarea economică a ţării, Alianţa Creştin Liberală, formată din PNL şi PDL au cerut convocarea Parlamentului pentru reducerea CAS. Oameni buni, eu nu mai candidez şi îmi doresc această măsură, dacă e posibilă. Însă datele arată că nu se poate susţine această măsură nici măcar pentru anul 2014. Vor să obţină avantaje în campania electorală pe tema CAS în condiţiile în care România nu poate face acest lucru. Nu avem resurse. Vor să-i amăgească pe cei din economie. Reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză.

* Îi invit pe români să nu se lase păcăliţi. Dacă se lasă păcăliţi, de la anul ei vor plăti costurile. Ieşirea din criză se va face pe spinarea lor. N-am să uit niciodată 2010, când s-au impus măsuri drastice. Lui Tăriceanu şi alor lui nu le-a fost milă de cetăţeni, i-au amăgit. Cei de la putere, dar şi de la opoziţie sunt la fel de iresponsabili şi mincinişi, fie că vorbim de Ponta, de Iohannis sau de Tăriceanu.

* Altfel, sigur, pot să mintă şi depinde cât îi suportă românii. Mi s-ar fi părut inadmisibil să las acest avertisment pentru săptămâna viitoare. În mod egal, PSD, PNL şi PDL îi mint pe români pentru a le lua voturile. Îi mint pe cei din economie pentru a obţine bani de campanie. Introducerea reducerii CAS va crea un gol mult prea mare. Dacă se introduce reducerea CAS, România pierde acordul cu FMI şi UE. Văd că şi INS, care a lansat o minciună prin omisiune, a revenit şi a recunoscut că a folosit un formular din 2009. Am impresia că este a treia instituţie care capotează sub influenţă politică, alături de Avocatul Poporului şi de CNA. Ce a făcut azi INS este ca scoaterea siguranţei de la CNA. Ca să poată minţi puţin Victor Viorel. Au plagiat un formular din 2009 şi au uitat să spună ţării că a intrat în recesiune.

×
Subiecte în articol: traian basescu recesiune