Alegerea unui judecător la Curtea Constituţională (CCR) din partea Camerei Deputaţilor s-a lăsat cu scandal între parlamentari. Camera Deputaţilor trebuie să-şi aleagă reprezentantul în cadrul Curţii Constituţionale, întrucât i-a expirat mandatul celui care a fost numit acum nouă ani, Ioan Vida - chiar preşedintele CCR.
Pentru acest post au candidat Valer Dorneanu, propus de PSD, şi Ştefan Minea, propus de PDL, acesta din urmă fiind adus de la Cluj chiar de premierul Emil Boc şi impus drept candidat al grupului PDL, în condiţiile în care în partid se vehiculase până acum numele lui Flavius Baias, finul lui Valeriu Stoica.
În urma votului secret din Camera Deputaţilor, Valer Dorneanu a obţinut 161 de voturi, iar Ştefan Minea doar 123. Constatând cu stupoare că preferatul lui Boc n-a reuşit să obţină postul în CCR, pedeliştii au declarat că voturile lui Dorneanu nu sunt suficiente pentru a deveni judecător, întrucât Legea Curţii Constituţionale impune o majoritate de jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor pentru alegerea unui nou membru, adică 168 de voturi.
PSD a invocat însă o decizie mai veche a Curţii Constituţionale care arată că toate deciziile Camerei se iau cu majoritate simplă de voturi. Cum disputa părea fără ieşire, Roberta Anastase a suspendat şedinţa, fără un verdict, urmând ca discuţia să se reia într-o altă şedinţă. Postul de la CCR este important pentru partide în condiţiile în care se întrevede o contestare la Curte a Legii privind măsurile de austeritate.
Citește pe Antena3.ro