x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilie Bolojan nu exclude un Guvern minoritar, dar avertizează asupra riscurilor

Ilie Bolojan nu exclude un Guvern minoritar, dar avertizează asupra riscurilor

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2026   •   21:15
 Ilie Bolojan nu exclude un Guvern minoritar, dar avertizează asupra riscurilor
Sursa foto: Bolojan confirmă: Guvernul minoritar este o variantă posibilă

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că varianta unui guvern minoritar „este posibilă”, deși nu este bună pentru România: „Am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare”.

Ilie Bolojan a fost întrebat joi seara la Europa Fm dacă ar accepta să rămână premier cu voturile AUR.

„România nu are nevoie de un Guvern minoritar, dar în situația în care s-ar ajunge la o criză politică, cum am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare. Sper să nu ajungem într-o astfel de situație că n-ar fi bine pentru capacitatea de a rezolva problemele mari pe care le avem”, a fost răspunsul șefului Guvernului.

Întrebat, de asemenea, dacă ar refuza din start ideea de a conduce un guvern minoritar, Bolojan a spus: „V-am spus, nu cred că este bine pentru România, dar este posibil, cum am mai avut și anii trecuți, în mai multe cicluri electorale guverne minoritare. E o aritmetică parlamentară destul de complicată, dar nu cred că România are nevoie de o astfel de situație în perioada următoare”.

Ilie Bolojan a mai fost întrebat unde se vede la 1 iunie, în fruntea Guvernului, președinte al Senatului sau simplu senator de Bihor: „Sigur nu voi fi președintele Senatului””.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bolojan guvern minoritar risc
Parteneri