x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Călin Popescu Tăriceanu, despre înghețarea salariilor bugetarilor: Guvernul nu m-a informat

Călin Popescu Tăriceanu, despre înghețarea salariilor bugetarilor: Guvernul nu m-a informat

21 Oct 2018   •   20:53
Călin Popescu Tăriceanu, despre înghețarea salariilor bugetarilor: Guvernul nu m-a informat

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu crede că salariile bugetarilor vor fi înghețate în 2019. A mai spus că nu a primit scrisoarea pe care ministrul Teodorovici a trimis-o Comisiei Europene. 

”Documentul trimis Comisiei Europene, pe care eu nu l-am văzut, Guvernul nu mi-a trimis o informare în acest sens, nu angajează absolut nimic. Niciun fel de înghețare, economia românească este într-o perioadă de creștere puternică, creșterea PIB-ului nu e pentru a figura în statistici. 

Această creștere economică trebuie să se reflecte în puterea de cumpărare a cetățenilor, fie ei salariați sau pensionari. Sub nicio formă nu poate fi vorba de o înghețare a salariilor, atâta vreme cât economia crește susținut”, a declarat Tăriceanu, potrivit Antena 3

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu