Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri proiectul de modificare a
Legii 10/2001, cunoscut şi ca "Legea Voiculescu", în forma iniţială.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri proiectul de modificare a Legii 10/2001, cunoscut şi ca "Legea Voiculescu", în forma iniţială.
Modificarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, cunoscută ca "Legea Voiculescu", a fost adoptată de Parlament în forma iniţială, după ce ieri, plenul Camerei Deputaţilor a respins raportul prin care legea era modificată, în urma cererii preşedintelui Băsescu de reexaminare a proiectului de lege. Raportul a fost respins cu 117 voturi "pentru", 79 "împotrivă" şi 28 de abţineri pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru o lege organică. La şedinţă au fost prezenţi peste 350 de chiriaşi din casele naţionalizate, precum şi iniţiatorului legii, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Proiectul de lege care va pleca pentru a doua oară la promulgare către Preşedinţie prevede că proprietarii deposedaţi de imobilele lor de regimul comunist nu mai pot cere în justiţie, de acum înainte, restituirea lor în natură, ci doar în echivalent la preţul pieţei, dacă respectiva proprietate a fost cumpărată cu bună-credinţă, conform Legii nr. 112. În acest fel chiriaşii care au cumpărat casele, conform legii, vor rămâne în casele lor. Dacă imobilul nu a fost cumpărat, el poate fi retrocedat proprietarului. Chiriaşii care au cumpărat imobile în baza Legii nr. 112 şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe de către consiliile locale sau de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei. Sumele plătite de aceste persoane pentru cumpărarea imobilului naţionalizat şi care ulterior a fost restituit proprietarului constituie, prin actualizare la nivelul pieţei, avans la noul imobil pe care au dreptul să îl cumpere de la stat.
Controverse în plen
Deşi luni la dezbateri generale nu au existat comentarii din partea deputaţilor, ieri, la votul final, proiectul de lege a stârnit o serie de discuţii şi polemici. Protagonişti au fost deputatul PRM Marcu Tudor şi cel liberal Crin Antonescu. Discuţia a pornit de la faptul că plenul a respins propunerea PSD de a se vota nominal. Tudor a cerut ca după vot să fie puse la dispoziţia grupurilor parlamentare listele pentru a fi afişate cele cu deputaţii care au votat împotrivă la consiliile locate şi judeţene. în replică, Antonescu a spus că ameninţarea cu listele date pe la consilii este nedemnă de instituţia Parlamentului. "Cine nu e capabil să voteze, indiferent de gălăgia tribunelor, nu are ce căuta aici", a completat Antonescu. Răspunsul lui Marcu Tudor a fost pe măsură: "Eu l-am admirat pe domnul Crin Antonescu până la limita în care nu se face preş în faţa unui ordin primit de la şefii lui". Deputatul liberal a cerut o pauză de zece minute de consultări, după care s-a votat. PSD, PC şi PRM au votat "pentru" adoptarea raportului, în timp ce PNL şi PD-L au votat "împotrivă", iar UDMR s-a abţinut.
Merg la Preşedinte
"Vă rog, să nu-i judecăm prea aspru pe deputaţii portocalii, Alianţa PNL- PDL, care au votat astăzi împotriva dumneavoastră. Să fim buni creştini, iertaţi-i, că poate nu ştiu ce fac, probabil că ei şi nimeni din familiile lor n-au fost în situaţia dumneavoastră, probabil că n-au cunoscut momente grele în viaţă şi durerea pe care dumneavoastră aţi suferit-o", le-a spus după vot Dan Voiculescu chiriaşilor care au participat la şedinţa de plen . "Hai să mergem la preşedinte săptămâna viitoare să-l rugăm să nu se joace cu soarta a un milion de oameni şi să sperăm că în două săptămâni o să avem legea promulgată şi să putem să ne îndreptăm spre alte nevoi, că sunt altele la fel de mari, ale oamenilor", a încheiat liderul conservator.
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru, a criticat însă votul parlamentarilor. "Cu aceasta s-a cam terminat cu dreptul de proprietate", a spus judecătoarea, afirmând că va fi obligată să aplice o "lege proastă". Şi APADOR-CH a reacţionat, acuzând Parlamentul de "bătaie de joc" prin votarea pe bandă rulantă a unor legi importante în materia proprietăţii. Potrivit Mediafax, Avocatul Liliana Poenaru, din cadrul Baroului Bucureşti, a precizat că va ataca Legea la Curtea Constituţională şi la CEDO, întrucât aceasta "constituie o naţionalizare". În opinia premierului Tăriceanu, legea poate declanşa un lung şir de procese la CEDO.
Citește pe Antena3.ro