x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu, la finalul slujbei de la Mănăstirea Văratic: nu are nici o legătură cu candidatura

Marcel Ciolacu, la finalul slujbei de la Mănăstirea Văratic: nu are nici o legătură cu candidatura

15 Aug 2024   •   16:15
Marcel Ciolacu, la finalul slujbei de la Mănăstirea Văratic: nu are nici o legătură cu candidatura

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat joi Mănăstirea Văratic. El a participat la slujba de Sfânta Maria și la final a refuzat să facă orice comentariu politic. Nu are nici o legătură cu candidatura, a fost singura explicație oferită de premier.

Șeful Guvernului a spus de ce a ales Mănăstirea Văratic și de ce a fost însoțit de mai mulți politicieni.

„Este cea mai mare și cea mai vestită mănăstire de maici, nu doar din România, ci din toate țările ortodoxe. Biserica Ortodoxă este un stâlp spiritual și un stâlp al identității naționale. (...) Am venit aici cu președinții de consilii județene noi aleși pentru că ei sunt la început de drum”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul slujbei.

Ciolacu a mai spus că vizita la mănăstire nu are legătură cu posibila sa candidatură pentru funcția de președinte al României.

„Slujba a fost dumnezeiască. (...) Toată slujba m-am gândit la părinții mei. (...) Nu are nici o legătură cu candidatura”, a mai spus premierul care a refuzat să facă alte comentarii politice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu VăraTIC slujba