Potrivit programului anunțat de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă are programată, la ora 10.00, o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor medicilor de familie.
„Vom avea o discuție aici, la Guvern, cu medicii de familie despre rolul tot mai important pe care îl vor avea, în condițiile în care vor avea noi responsabilități cu privire la testarea pacienților la COVID-19. Este un demers asumat împreună cu Ministerul Sănătății, cu domnul ministru, și pe această cale căutăm de asemenea să putem să extindem atât implicarea, cât și relevanța și responsabilitatea medicilor de familie în măsurile pe care noi le-am gândit pentru a putea face față valului cinci”, spunea miercuri Nicolae Ciucă.
El aprecizat că Guvernul va pregăti cu toată responsabilitatea gestionarea următorului val al pandemiei COVID-19 și va aloca resursele necesare pentru protejarea sănătății oamenilor și pentru a le asigura tratamentul adecvat în cazul în care vor avea nevoie de el.
(sursa: Mediafax)