x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coaliţia promite creşterea pensiilor

Coaliţia promite creşterea pensiilor

de Aniela Nine    |    Adriana Duţulescu    |    01 Mar 2011   •   21:56

Preşedinţii partidelor aflate la guvernare, plus liderul minorităţilor, Varujan Pambuccian, vor semna astăzi protocolul de colaborare până la alegerile din 2012. Potrivit participanţilor la negocierile care au avut loc inclusiv ieri la Guvern, partidele de la putere se vor angaja în scris că în perioada următoare vor majora pensiile prin indexare cu rata inflaţiei, măsura urmând să fie aplicată concomitent cu măsuri de creştere economică. Cât priveşte pregătirea alegerilor din 2012, coaliţia a decis modificarea legislaţiei electorale, atât în privinţa alegerilor locale, cât şi a celor parlamentare. Democrat-liberalii nu au ridicat mari pretenţii în ceea ce priveşte prevederile acestui protocol, prin comparaţie cu cei de la UDMR, care au venit cu o listă lungă de revendicări (baza fiind Statutul minorităţilor, care se doreşte adoptat până în iunie, altfel maghiarii ameninţând cu ieşirea de la guvernare), dar ei au pus totuşi cea mai importantă condiţie partenerilor de coaliţie: "Vă dăm ce vreţi, dar nu vă aliaţi cu USL până la alegeri". PDL avea nevoie de acest protocol înainte de a se vota moţiunea de cenzură anti-Codul Muncii, pentru că, fără o semnătură pusă oficial pe hârtie de Kelemen Hunor, se temea de trădarea parlamentarilor UDMR, în condiţiile în care opoziţia mai are nevoie de doar 20 de voturi pentru a obţine demiterea Cabinetului Boc.

×