x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: Reprezentaţi o ameninţare la adresa statului de drept

Crin Antonescu: Reprezentaţi o ameninţare la adresa statului de drept

16 Dec 2009   •   00:00

Crin Antonescu, l-a acuzat, la Cotroceni, pe Traian Băsescu că reprezintă, alături de PDL, o ameninţare la adresa statului de drept, subliniind că liberalii vor fi în opoziţie dacă premierul nu va fi din PNL.





"Domnul Negoiţă mi-a depus mandatul încă din cursul după-amiezii de ieri (marţi-nr). Alegerile s-au terminat, au avut chiar şi un rezultat. În acest nou ansamblu al realităţii politice cred că prioritatea majoră pe care trebuie să o avem este formarea unui Guvern care să treacă dacă se poate înainte de Crăciun. Asta este ceea ce eu cred că trebuie să rezolvăm şi responsabilitatea nu este numai a preşedintelui ci a tuturor partidelor politice. Vă repet că văd o guvernare de dreapta ca soluţie politică şi mai mult de atât eu nu am a comenta aştept punctele dumneavoatră de vedere", a declarat Traian Băsescu la începututul consultărilor.

Antonescu l-a acuzat pe Băsescu de faptul că încearcă, în ciuda declaraţiilor privitoare la guvernarea de dreapta, să blocheze accesul PNL la putere.
"Permiteţi-mi să fiu direct. Convingerea mea şi a noastră este că dumneavoatră nu ne vreţi în Opoziţie, de asemenea că nu ne vreţi la Putere cu adevărat, ci ne vreţi colaboratori sau în unele accepţiuni pe care le putem da, chiar complici ai unei puteri care vă aparţine dumneavioastră şi subsecvent PD. Noi am putea foarte simplu să spunem că aveţi mijloacele constituţionale şi legale să ne împiedicaţi accesul la Putere. Nu aveşi mijloacele să ne împiedicaţi accesul la Opoziţie. Ar fi simplu pentru noi să optăm pentru Opoziţie pornind de la ideea că în această bătălie prezidenţială dumneavoastră aţi câştigat şi conform teoriilor pe care PDL le face, trebuie să decideţi totul în această ţară, şi atunci mergem în Opoziţie", a spus Antonescu

"PNL şi cu mine nu fugim de greu, nu preferăm o variantă poate mai comodă electoral, şi avem nişte obiective, nişte principii şi nişte condiţii pe care leputem urmări şi împlini cu mijloace diferite şi în măsuri diferite fie la Putere fie în Opoziţie. Dacă găsim garanţii că putem face parte dintr-un Guvern şi o majoritate parlamentară în care aceste obiective şi condiţii se verifică vom fi la Putere, dacă nu vom fi în Opoziţie", a mai spus Antonescu.

El a ţinut să îl acuze pe şeful statului că reprezintă, împreună cu PDL, o ameninţare la adresa statului de drept.
"Noi am discutat cu PDL azi, şi nu întâmplător pornesc de la această discuţie, pentru că noi am pronit de la premisa că dincolo de rolul de necontesat pe care preşedintele Româneii îl joacă în momentul naşterii unui Guvern acest Guvern este totuşi expresia voinţei unei majorităţi parlamentare. Am încercat să discutăm cu dânşii să vedem cum găsim sau nu posibilitatea de a fi împreună la guvernare. Am ajuns într-un punct în care domniile lor au declinat răspunderea şi ne-au dat întâlnire aici. În evaluarea noastră, dvs ca preşedinte, PDL, prezentaţi nişte riscuri şi nişte ameninţări la adresa statului de drept şi pornesc de la premisa că lucruile se pot schimba. Noi nu putem intra într-un sistem de putere pe care îl controlaţi şi care prezintă aceste riscuri", a spus Antonescu.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic