x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Nica: Se lucrează pentru asigurarea de echipamente medicale în toată Uniunea Europeană

Dan Nica: Se lucrează pentru asigurarea de echipamente medicale în toată Uniunea Europeană

de Ion Alexandru    |    25 Mar 2020   •   09:18
Dan Nica: Se lucrează pentru asigurarea de echipamente medicale în toată Uniunea Europeană
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Parlamentul European lucrează cu statele membre pentru a se asigura că Uniunea Europeană (UE) poate achiziţiona ventilatoare, măşti şi alte echipamente medicale pentru a fi puse la dispoziţia spitalelor din întreaga Uniune, anunță europarlamentarul PSD Dan Nica. Acesta precizeacă că a fost instituit un sistem de colectare a echipamentelor medicale, prin intermediul RescEU, astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID-19 să poată ajunge rapid la statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienţii infectaţi, pentru a proteja personalul sanitar şi pentru a ajuta la încetinirea răspândirii virusului. RescEU face parte din mecanismul de protecţie civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre ţările UE în domeniul protecţiei civile. 

×
Subiecte în articol: dan nica Covid-19