x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fost ministru PNL, despre plagiate: Este momentul ca Bode si Ciucă să demisioneze

Fost ministru PNL, despre plagiate: Este momentul ca Bode si Ciucă să demisioneze

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2023   •   21:22
Fost ministru PNL, despre plagiate: Este momentul ca Bode si Ciucă să demisioneze

Minima moralitate implică demisia, spune Dan Vîlceanu, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene în Guvernul Florin Cîțu, despre situația lui Lucian Bode, ministru de Interne, acuzat de plagiat. Aceeași opinie o are Vîlceanu și despre premierul Nicolae Ciucă.

Dan Vîlceanu spune că șa începutul lunii aprilie 2022 și-a dat demisia din funcția de secretar general al Partidului Național Liberal și din funcția de ministru considerând că „minima moralitate mă obligă să fiu solidar cu președintele partidului, care de asemenea demisiona, ca urmare a puciului organizat de Nicolae Ciuca și Lucian Bode”.

Vîlceanu menționează că el și Florin Cîțu au considerat că e mai bine să plece ei decât să fie alimentat un scandal care ar fi afectat grav PNL. La fel ar trebui să facă acum și Lucian Bode, spune Vîlceanu, pe pagina sa de Facebook.

„Doi colegi de partid au demisionat din funcția de ministru în urma unor subiecte de presă privind acuzații de plagiat pentru a nu face rău partidului. Există în schimb și colegi care se agață de funcții indiferent cât de mult rău fac PNL. Mă refer, evident, la Nicolae Ciucă și Lucian Bode. De peste un an sunt subiectul unor acuzații de plagiat. Au avut timp suficient să facă toate demersurile de clarificare necesare. Astăzi (miercuri - n.r.) a apărut si o poziție oficială a UBB în legătură cu domnul Bode. Eu cred că este momentul ca domnii Bode si Ciucă să se gândească și la partid și să demisioneze”, scrie Dan Vîlceanu.

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă că este „absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022”: „E un precedent extrem de periculos. (...) Aceste atacuri concertate ale USR și ale sateliților săi asupra mea sunt absurde”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dan vilceanu plagiat