x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputat PNL: Măsurile pesediste nu fac decât să ne frustreze și să ne separe și mai mult

Deputat PNL: Măsurile pesediste nu fac decât să ne frustreze și să ne separe și mai mult

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2023   •   23:30
Deputat PNL: Măsurile pesediste nu fac decât să ne frustreze și să ne separe și mai mult
Sursa foto: Dan Vîlceanu/antena3

Partidul Național Liberal are mare nevoie de comunicare, spune deputatul PNL Dan Vîlceanu. Fostul secretar general al PNL a lansat, împreună cu Florin Cîțu, Forumul de Dreapta. „Măsurile pesediste nu fac decât să ne frustreze și să ne separe și mai mult”, adaugă el.

„Ce este Forumul de Dreapta și de ce avem nevoie de o astfel de platformă. Partidul Național Liberal are mare nevoie de comunicare! De comunicare între colegi, de comunicare între partid și membri și de comunicare cu electoratul. Într-o perioadă în care agenda publică a fost preluată în totalitate de PSD, liberalii trebuie să lupte pentru a le arăta românilor că doar liberalismul poate crea România în care să rămânem și să ne dezvoltăm. Economia nu poate fi decât liberală, iar măsurile pesediste nu fac decât să ne frustreze și să ne separe și mai mult”, scrie pe Facebook Dan Vîlceanu.

El anunță că, împreună cu Florin Cîțu, a inițiat Forumul de Dreapta, „un spațiu în care toți oamenii cu viziune de dreapta pot adera și își pot exprima opinia liber”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: dan vilceanu platforma pnl