x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: "Doar intr-un stat mafiot, Procurorul general poate deveni o pâlnie prin care se scurg informatii neoficiale."

Dan Voiculescu: "Doar intr-un stat mafiot, Procurorul general poate deveni o pâlnie prin care se scurg informatii neoficiale."

de Gabriela Antoniu    |    10 Apr 2011   •   16:35
Dan Voiculescu: "Doar intr-un stat mafiot, Procurorul general poate deveni o pâlnie prin care se scurg informatii neoficiale."
160612-dan-voiculescu.jpgSenatorul Dan Voiculescu îi solicită şefului statului revocarea din funcţie a procurorului general al româniei Laura Codruta Kovesi prin intermediul unei scrisori deschise postate pe blogul personal. Redăm integral textul acestei scrisori.

"Domnule Preşedinte,
În 6 aprilie 2011 a devenit publică informaţia referitoare la demersul abuziv al Procurorului general al României, Laura Codruta Kovesi, care a trimis presei, pe canale neoficiale, informaţii dintr-un dosar de cercetare penală. Concret, doamna Kovesi şi-a procurat informaţii aflate într-un dosar penal pe care nu îl avea sub directa cercetare, le-a ataşat şi le-a trimis, de pe propria adresă de e-mail, unui ziarist. Prin acest demers, Procurorul General a încălcat flagrant imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii de cercetare penală.

Am aşteptat, timp de 5 zile, să adoptaţi o poziţie oficială în acest caz, care compromite grav credibilitatea Ministerului Public. Vă reamintesc că, în conformitate cu articolul 54. alin.4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aveţi prerogativa legală de a revoca Procurorul general.

Domnule Preşedinte,
Cunoscându-vă deprinderile, se poate presupune că nu sunteţi tocmai străin de demersul doamnei Kovesi. Analizând profilul dumneavoastra şi al echipei de propagandă care vă serveşte, pot estima că veţi încerca să deturnaţi şi acest caz către lupta cu mogulii şi securitatea.

De altfel, propaganda este singurul capitol la care acest regim este, cu adevărat, competitiv. Însă, pe măsură ce râdeţi sau plângeţi în direct şi în reluare, pe măsură ce împărţiţi românii în buni şi răi, slabi şi graşi, bugetari şi nebugetari, prieteni şi duşmani, aţi demolat instituţiile fundamentale ale statutului român.

Aţi sabotat democraţia, răsturnând prin şantaj rezultatul alegerilor. Aţi falimentat economia naţională, impunând, în posturi cheie, marionete analfabete economic. Aţi compromis justiţia şi, în special, Minsterul Public.

Doar într-un stat mafiot, Procurorul general poate deveni un canal, o pâlnie prin care se scurg informaţii neoficiale. Doar sub un preşedinte anticonstituţional un astfel de Procuror general ar fi menţinut în funcţie, chiar şi după ce faptele sale au fost demonstrate public.

Domnule Presedinte,
Înţeleg că personaje fără voinţă proprie, ca Boc sau Kovesi, vă sunt indispensabile pentru a vă menţine controlul discreţionar asupra instituţiilor statului. Însă, până la urmă, măcar pe doamna Kovesi tot va trebui să o revocaţi. Să vă explic de ce:

1. Art. 132 alin.(1) din Constituţia Romaniei:
"Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei."
Un Procuror general care trimite personal, anumitor ziarişti, informaţii confidenţiale din dosare penale, poate fi considerat un procuror general ultra-sociabil, extrem de prietenos cu presa sau obedient faţă de preşedinte, dar sigur nu respectă nici principiul legalităţii, nici pe cel al imparţialităţii, aşa cum îi impune Constituţia.

1. Art. 80 alin.(2) din Constituţia României:
"Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice."
Adică, domnule preşedinte, trebuie să vegheaţi inclusiv la respectarea art. 132 alin.(1) din Constituţie. Mai concret, trebuie să vă asiguraţi că procurorii, şi, în primul rând, doamna Kovesi, pe care chiar dumneavoastră aţi numit-o în fruntea Parchetului General, îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii si al imparţialităţii. Iar, dacaănu o fac, să vă exercitaţi atribuţiile legale şi să îi sancţionaţi.

Aşadar, vreţi, nu vreţi, Constituţia vă obligă să aplicaţi art.54 alin.4 din Legea nr.303/2004 şi să o revocaţi din funcţie pe doamna Procuror general care, atunci când trimite personal şi pe ascuns informaţii din dosare penale, poate fi suspectată de orice, dar numai de imparţialitate nu.
Şi, dacă, în calitatea dumneavoastră de "preşedinte jucător", "reper moral al naţiunii" şi "campion al luptei împotriva corupţiei", nu vreţi să respectaţi Constituţia, aţi putea determina Parlamentul să invoce, din nou, art.95 din Constitutie – suspendarea din funcţie.

Dar, estimez că, între două rele, veţi alege cum e mai bine pentru dumneavoastră şi, evident, pentru ţară."

×