Prezent la o întâlnire cu tinerii antreprenori, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, a arătat că unica miză reală a confruntării electorale o reprezintă relansarea economiei naţionale.
"Dacă Traian Băsescu va pierde - şi va pierde -, eşecul său nu va fi cauzat de conspiraţia televiziunilor, de ostilitatea mogulilor, de filmul cu posibilele sale acte de violenţă şi nici măcar de coaliţia PSD+PC, PNL şi UDMR. Economia îl va învinge pe domnul Băsescu. Scăderea economică dramatică, prăbuşirea consumului, incertitudinea locului de muncă şi a zilei de mâine, aceştia sunt adversarii preşedintelui în funcţie după cinci ani de mandat.
Aşa cum «comunistul» Bill Clinton l-a învins pe Bush Sr cu sintagma «It's the economy, stupid» - prin care sublinia faptul că economia rămâne marea temă a oricărui mandat prezidenţial -, la fel şi eu îi transmit lui Traian Băsescu: «Economia, domnule preşedinte, economia v-a învins!». Actualul consilier prezidenţial pe probleme economice a fost practic invizibil.
În problema crizei şi a politicilor macroeconomice, Palatul Cotroceni a dovedit o incoerenţă uluitoare, iar bâlbâiala politicilor anticriză a plecat de la cap, de la Traian Băsescu", a arătat în acest context Dan Voiculescu.