x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Decizie - Conservatorii nu merg la referendum

Decizie - Conservatorii nu merg la referendum

de Dana Piciu    |    12 Noi 2007   •   00:00
Decizie - Conservatorii nu merg la referendum
Sursa foto: Bogdan Iurascu/

Dan Voiculescu a anunţat ieri la Botoşani hotărărea Biroului Politic al PC de a nu participa la referendumul de la 25 noiembrie, conservatorii urmănd să se concentreze pe europarlamentare.Â


Liderul PC, Dan Voiculescu, a anunţat ieri la Botoşani hotărărea Biroului Politic al partidului de a nu participa la referendumul de la 25 noiembrie, conservatorii urmănd să se concentreze pe alegerile pentru Parlamentul European.


Prezent ieri la Botoşani, unde conservatorii din zonă au venit să-şi aleagă conducerea judeţeană, Dan Voiculescu a arătat că, in urma deciziei Biroului Politic al partidului, PC nu va participa la referendumul pentru introducerea votului uninominal, deoarece acesta este "un moft costisitor şi inutil al preşedintelui Băsescu". Conform unui comunicat de presă al partidului, conservatorii sunt de părere că atăt timp căt avem o lege a votului uninominal pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, dar pe care preşedintele refuză să o promulge, cheltuirea a 20 de milioane de euro pentru organizarea referendumului este "o sfidare la adresa cetăţenilor". Ei consideră că din aceşti bani s-ar putea construi locuinţe pentru bătrănii care sunt daţi afară din casele naţionalizate şi "ar putea fi salvate vieţi omeneşti prin investirea banilor de referendum in sistemul sanitar". Liderii PC prezenţi la Botoşani şi-au reafirmat susţinerea pentru votului uninominal, "poziţie demonstrată şi prin faptul că PC a depus la Parlament şi in legislatura trecută şi in aceasta un proiect de lege care prevedea alegerea parlamentarilor prin sistemul votului uninominal", se arată in comunicat.


SEMNÃ...TURI. Tot ieri, la Botoşani, conservatorii au declanşat acţiunea de străngere de semnături pentru susţinerea proiectului de lege care interzice temporar ieşirea din ţară a persoanelor care comit infracţiuni grave in Romănia. "Vrem să limităm astfel repetarea unor astfel de infracţiuni pe teritoriul altor state membre UE, in detrimentul cetăţenilor acelor ţări, dar şi al romănilor cinstiţi care au de suferit de pe urma comportamentelor infracţionale ale unui număr limitat de persoane", a mai spus Dan Voiculescu. Proiectul de modificare a Codului Penal, iniţiat de conservatori, a fost depus la Parlament săptămăna trecută. Acesta prevede interzicerea ieşirii din Romănia pe o perioadă ce urmează a fi stabilită de judecător pentru persoanele care comit crime, violuri, care sechestrează persoane, care se folosesc de copii sau persoane cu handicap pentru cerşetorie.


SCOP
"Vrem să limităm in acest mod repetarea unor astfel de infracţiuni pe teritoriul altor state membre UE, in detrimentul cetăţenilor acelor ţări, dar şi al romănilor cinstiţi, care au de suferit de pe urma comportamentelor infracţionale ale unui număr limitat de persoane"
Dan Voiculescu
liderul PC


Acuzaţii

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, l-a acuzat ieri la Botoşani pe şeful statului că "se foloseşte de drama romănilor din Italia pentru a căştiga simpatie politică pentru el şi PD". "O să-l vedeţi in seara asta la televizor, la ore de maximă audienţă, făcănd capital electoral din uciderea unui cetăţean romăn in Italia. Modul in care s-a implicat preşedintele in scandalul din Italia ne-a demonstrat că Traian Băsescu iese in spaţiul public in funcţie de informaţiile pe care le are de la serviciile secrete exclusiv pentru el şi in funcţie de interesele lui de mediatizare", a mai declarat liderul PC.

×
Subiecte în articol: politic