x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre informaţia privind demisia premierului Dăncilă

Dragnea despre informaţia privind demisia premierului Dăncilă

12 Sep 2018   •   07:15
Dragnea despre informaţia privind demisia premierului Dăncilă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că informaţia potrivit căreia premierul Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze este "o manipulare disperată" prin care "se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală". 

 

"O să fiu mai dur decât de obicei. Ştiam că sunt proşti, acum arată că sunt şi foarte disperaţi. E o manipulare disperată, nu mai au niciun fel de coerenţă în ceea ce emit. (...) Se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală, în primul rând adevărul despre 10 august care, încet-încet, începe să iasă la iveală", a declarat Dragnea la Antena 3, solicitat să comenteze o informaţie conform căreia premierul Dăncilă şi-ar da demisia. 

În acest context, liderul PSD s-a referit la "scandalul cu Ordonanţa 6". 

"Ei au auzit când am spus (...) că săptămâna viitoare picăm această ordonanţă şi vom adopta în legea de respingere şi efectele, adică ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs ordonanţa", a adăugat Dragnea. 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi seară că nu intenţionează să demisioneze din funcţie, infirmând în acest sens o informaţie care i-a fost prezentată la un post de televiziune. AGERPRES

×