x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Udrea a demisionat

Elena Udrea a demisionat

de Oana Stancu Zamfir    |    22 Oct 2005   •   00:00
Elena Udrea a demisionat

Sefa cancelariei prezidentiale, Elena Udrea, a demisionat aseara din functie, argumentand ca nu vrea sa fie "o vulnerabilitate pentru presedinte". Ea sustine ca de fiecare data cand seful statului a facut un pas inainte in lupta contra coruptiei ea a fost atacata, la fel ca si alte persoane care sustin demersurile presedintelui. Traian Basescu nu semnase aseara decizia de revocare din functie a consilierului sau.

Sefa cancelariei prezidentiale, Elena Udrea, alintata chiar de presedintele Traian Basescu "blonda de la Golden Blitz", a demisionat aseara din Administratia Prezidentiala.

Palatul Cotroceni a facut public aseara demisia Elenei Udrea, pe care aceasta o pune pe seama atacurilor pe care le-ar fi suferit pentru ca sprijina lupta dusa de presedinte contra coruptiei. "Astazi, 21 octombrie 2005, am luat decizia de a demisiona din functia de Consilier de Stat in cadrul Administratiei Prezidentiale. Am constatat ca ori de cate ori lupta Presedintelui impotriva marii coruptii a facut un pas inainte, atat asupra mea cat si asupra altor persoane care sustin acest demers necesar, s-au declansat atacuri profund nedrepte si cu o virulenta pe care numai teama de aplicare a legii o poate explica. Chiar daca nici una dintre acuzatiile care mi s-au adus de catre mass-media nu demonstreaza apartenenta mea la vreun grup de interese economice nelegitime, nu doresc ca prin insinuarile repetate la adresa mea, sa devin o vulnerabilitate a demersurilor Presedintelui Romaniei. Consecventa principiilor care au determinat prezenta mea in echipa presedintelui si deplin increzatoare in puterea acestuia de a duce pana la capat reformarea societatii romanesti, voi ramane in continuare un suporter activ al presedintelui Traian Basescu", se arata in comunicat.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A MARI
Demisie Elena Udrea
JUSTIFICARE. Administratia Prezidentiala a postat aseara demisia sefei Cancelariei lui Basescu pe site

DECIZIE. Demisia este un act unilateral, insa in cazul consilierilor prezidentiali sau de stat, ca si in cazul ministrilor, presedintele trebuie sa semneze decizia sau decretul de revocare, cu care se stabileste si data in care demisia devine efectiva. Traian Basescu nu emisese aseara aceasta decizie, spun surse din Administratia Prezidentiala.

TRECUT. Elena Udrea a facut subiectul a nenumarate articole de presa de la numirea sa la Cotroceni, in principal din cauza afacerilor pe care familia Udrea-Cocos si partenerii lor de afaceri le-au avut cu Primaria Capitalei sau cu Guvernul, dar si din cauza aparitiilor sale la rubrici de sex sau a tinutelor decoltate.

Demisia sa o succede pe cea a unei alte consiliere de stat din mai vechiul anturaj al lui Basescu, Stana Anghelescu, sotia producatorului de tigarete Florian Anghelescu, cunoscut sponsor al PD, dupa ce aceasta intervenise pe langa seful ANAF, Sebastian Bodu, in favoarea sotului sau, acuzat de evaziune fiscala. Palatul Cotroceni anunta pe 23 iunie nu demisia, doar ca in cazul de fata, ci faptul ca presedintele "a aprobat demisia incepand cu data de 1 iulie".
×
Subiecte în articol: politic demisia